Grădinițe fără copii în programul de vară
Nici o cerere de înscriere pentru programul de vară la grădinițele din Pașcani. Cel puțin acest lucru îl spun educatoarele. Porțile sunt deschise însă copiii lipsesc cu desăvârșire. În această săptămână Grădinița cu Program Prelungit din Vatra Pașcani așteaptă prichindeii.
De pe 4 iulie pănă la sfârșitul lunii august, grădinițele cu program prelungit din Pașcani isi deschid portile, prin rotatie, pentru a veni in sprijinul parintilor care muncesc si nu au cu cine sa-i lase pe cei mici in perioada vacantei de vara. Se pare ca pana acum nu a fost depusa nici o cerere de inscriere la unitatile de invatamant.
Azi dimineață, grădinițele din Pașcani erau deschise, la unele sedii se făcea curățenie, iar la cea programată, din Vatra Pașcani, personalul era la locul de muncă.
Menționăm că taxa pentru programul „Grădiniţa de vară” este de 15 lei pe zi, reprezentând contravaloarea hranei. Programul este la fel ca și în timpul anului școlar.
Părinții trebuie să știe că există niște condiții ca grădinița să fie deschisă. Este vorba despre numărul minim de persoane, 10 – 15 copii; să nu existe restanțe la plata; să fie achită suma la începutul săptămânii, cuantumul taxei pentru fiecare zi, 15 lei x 5 zile. Se face prin rotație ca să fie timp de igienizare și curățenie pentru pregătirea unității pentru începutul anului școlar, din toamnă.
Planificarea unităților de învățământ preșcolare pe perioada vacanței 20015 – 2016 Pașcani
1. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 1 4-8 IULIE
2. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 3 11 – 15 IULIE
3. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 4 18 – 22 IULIE
4. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 2 25 – 29 IULIE
5. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 1 1 – 6 AUGUST
6. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 3 8 – 12 AUGUST
7. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 4 15 – 20 AUGUST
8. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 2 22 – 26 AUGUST