Greu de scos din Consiliul Local

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

In sedinta de Consiliul Local de ieri, 28 noiembrie 2012, de la Targu Frumos s-a incercat pentru a doua oara printr-un proiect de hotarare, excluderea unui consilier local din organizatia PNL Targu Frumos si din Consiliu, datorita unei adrese venita de la partidul din care face parte.

Este vorba de Vasile Sita, presedintele sedintei de ieri, care este acuzat ca in alegerilor locale din vara acestui an ar fi colaborat cu un alt partid, motiv pentru care organizatia politica din care face parte ar fi pierdut lupta alegerilor. Cu toate ca excluderea lui Vasile Sita s-a mai incercat intr-o sedinta anterioara iar proiectul de hotarare a fost amanat, acelasi lucru s-a intamplat si de data aceasta. Consilierii locali i-au lasat ragaz de o luna lui Vasile Sita pentru a-si rezolva problemele de partid, chiar el dandu-si cuvantul ca daca nu va reusi sa aplaneze situatia tensionata din partid isi va da demisia fara alte compromisuri.

PULSUL ZILEI

Coșul de la CT 11, peste 113.000 lei pentru demolare

Administrația locală din Pașcani intenționează să aloce de la bugetul local peste 113.000 de lei pentru demolarea coșului de fum de la centrala termică CT11 din zona Deal.  Clădirea a fost dezafectată de mai mult timp, iar coșul de evacuare...

Lemne de peste 6.000 de lei confiscate de polițiști, la Sirețel

IPJ Iasi: MATERIAL LEMNOS CONFISCAT DE POLIȚIȘTILa data de 26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Pașcani au oprit pe DJ 281, localitatea Sirețel, o autoutilitară ce transporta material lemnos, condusă de un tânăr, de 26...

Angajări în substațiile de ambulanță din Pașcani și Tătăruși

Se fac angajări pentru posturi de asistenți medicali la substațiile de ambulanță din municipiul Pașcani și Tătăruși. Anunțul a fost publicat la luni, 28 septembrie, pe site-ul dedicat angajărilor la stat, posturi.gov.ro.  Pentru Pașcani, sunt disponibile două posturi cu normă...

Campanie pentru prevenirea cancerului la sân, la Pașcani

Pașcaniul se alătură, pe 1 octombrie, campaniilor de conștientizare privind cancerul de sân. În piațeta din fața Primăriei va avea loc un eveniment dedicat prevenției și informării, care va include un concert caritabil și iluminarea în roz. Manifestarea va începe...

Vortexul polar și El Nino pot schimba vremea în Europa. Climatolog: „Am putea avea episoade cu iarnă mai severă în unele regiuni”

Vortexul polar și fenomenul El Nino ar putea influența evoluția vremii în Europa în această iarnă. Roxana Bojariu, climatolog, explică mecanismele atmosferice care pot favoriza episoade de frig și ninsori în anumite regiuni, dar subliniază că este vorba despre...

Pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva a început la Iași. Sute de credincioși au ajuns deja la Catedrala Mitropolitană

La Iași, pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva a început, pentru unii credincioși, cu mult înainte de debutul oficial.Sute de oameni au ajuns deja la Catedrala Mitropolitană. Unii vin pentru prima dată, alții se întorc an de an, convinși că efortul...

Ce este ClickFix, metoda prin care hackerii conving victimele să le facă treaba. Totul începe cu acest mesaj

De cele mai multe ori, atacurile cibernetice încep cu o simplă păcăleală. Experţii îşi îndreaptă atenţia către copii şi adolescenţi şi le atrag atenţia asupra metodei ClickFix prin care atacatorii îi pot determina să îşi compromită singuri dispozitivele. Utilizatorul primește...

Povestea unui campion căruia viața i-a furat totul – Dumitru Șandru, din Soci, medaliat european la paracanoe – VIDEO

Viața i-a furat totul. A rămas paralizat la 19 ani, apoi în ziua în care și-a înmormântat tatăl un incendiu devastator i-a mistuit casa. Astăzi este campion național, medaliat european și se pregătește pentru olimpiadă. Ascultă povestea unui adevărat...

Deputatul, Sorin Năcuță: Proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară Iași (IRMC) a fost blocat politic de miniștrii PSD, Rafila și Rogobete – VIDEO

Deputatul, Sorin Năcuță: Proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară Iași (IRMC) a fost blocat politic de miniștrii PSD, Rafila și Rogobete. Primul a depunctat proiectul pe motiv că la Iași se construiește și un spital regional, iar cel de-al...

Protest al elevilor împotriva uniformei școlare. Se vor îmbrăca toți în negru: „Inechitatea nu dispare sub o vestă, bullying-ul nu se oprește dacă purtăm...

Elevii sunt chemați luni să vină îmbrăcați în negru la școală, într-un protest față de proiectul de lege privind introducerea uniformei obligatorii în învățământul preuniversitar de stat. Consiliul Național al Elevilor susține că măsura nu rezolvă probleme precum bullyingul...
Paşcani
cer senin
18.6 ° C
18.6 °
18.6 °
53%
5m/s
4%
lun
19 °
mar
20 °
mie
18 °
J
18 °
vin
18 °

Niciun articol afișat