back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Greva din învăţământ: Ce spun cei trei lideri sindicali ieşeni? Cine va primi bani şi cine nu pe perioada protestului?

Angajaţii din învăţământul preuniversitar resping ultima ofertă a Guvernului României şi spun că vor continua protestul după cele cinci zile libere, pe 6 iunie, dacă negocierile nu aduc rezultate. Peste 85% din personalul didactic, nedidactic şi auxiliar din judeţul Iaşi este oficial în grevă şI spune că doreşte o schimbare „integrală, acum, imediat” în ceea ce priveşte salariile. Am discutat separat cu liderii sindicali ieşeni, iar poziţiile acestora sunt mai nuanţate. Ce spun însă şi părinţii?

Pe durata zilelor lucrătoare în care angajaţii au fost implicaţi în grevă, aceştia nu vor fi plătiţi. Este foarte probabil ca şI acei angajaţi care nu au intrat în grevă să nu îşi primească salariile, din cauza neefectuării activităţii profesionale. Cu toate acestea, în zilele libere acordate de Guvern, profesorii vor primi salariile corespunzătoare.

„Acum vrem o creştere care să îi mulţumească pe cei din sistem, având în vedere că rata inflaţiei se apropie de 20% şi că salariile din învăţământ nu au mai crescut din 2017 cu absolut nimic. Din aceste motive, furia stârnită în rândul angajaţilor din învăţământ este foarte mare, pentru că s-au încercat tot felul de păcăleli cu vouchere de idei din acestea care nu mai ţin. Nu mai suntem copii să fim păcăliţi la orice oră”, ne-a declarat Preşedintele Sindicatului Învăţământ „Spiru Haret” din Iaşi, Mirel Pristavu.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Poliția în stradă de sărbători – VIDEO

Declarație de presă referitoare la măsurile dispuse în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Crăciunului de către structurile Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Iași Minivacanța de Crăciun este, pentru majoritatea românilor, un prilej de a petrece timp cu familia, de...

ARTIȘTI LA MICROFON – MARIA OPREA: MUZICĂ, TEATRU ȘI BUCURIA DE A DĂRUI – VIDEO

În această ediție „Artiști la Microfon”, o cunoaștem pe Maria Oprea din Pașcani, o tânără care cântă din suflet, iubește muzica, teatrul și voluntariatul. Am vorbit despre începuturile ei, despre emoțiile scenei și despre cum arta poate aduce lumină...

Programul colectării deșeurilor menajere în perioada 22.12.2025 – 03.01.2026

Societea locală de salubritate a publicat programul de colectare a gunoiului, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Ordonanța „trenuleț”, cadoul Guvernului pentru români!

Guvernul se pregătește să adopte marți seara, 23 decembrie 2025, așa-numita Ordonanță „trenuleț”, un act normativ prezentat oficial drept o soluție pentru stabilitatea economică a României în 2026, dar care, în realitate, riscă să devină lovitura finală pentru milioane...

Autoritățile studiază dispariția fermierilor români de pe piața cărnii de porc

Consiliul Concurenței a declanșat un studiu pentru a identifica barierele care limitează accesul fermierilor români pe piața procesării și comercializării cărnii de porc. Autoritatea vizează identificarea eventualelor disfuncționalități ale sectorului care ar putea afecta concurența și implicit consumatorii. Astfel, studiul...

Taxa pe stâlp – eliminată abia din 2027, IMCA se reduce la 0,5% şi se elimină tot din 2027, impozitul pe cifra de afaceri...

Impozitul pe construcţii (taxa pe stâlp) se va aplica până la finalul anului următor, la fel ca impozitul specific pe cifra de afaceri (ICAS), datorat de companiile din petrol şi gaze, prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă pregătit...

Peste 800 de afaceri din Iași și-au pus pe pauză activitatea în 2025

Iașul intră tot mai vizibil într-o zonă de așteptare economică. Peste 800 de firme au ales să-și suspende activitatea în primele unsprezece luni din 2025, un semnal care plasează județul printre cele mai afectate din țară. Dincolo de cifre,...

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Niciun articol afișat