Grupul Kosarom investeşte 80 mil. euro în noi ferme de porci în următorii cinci ani

Grupul de firme Kosarom din Iaşi, un business deţinut de antreprenorul Neculai Apostol, vrea să investească 80 mil. euro în următorii cinci ani în triplarea capacităţii de creştere a porcilor, o investiţie ce va fi realizată din profit reinvestit şi credite bancare.

Kosarom are în prezent o capacitate totală de creştere porcine de 142.000 de capete pe an, în trei ferme din Războieni, Târgu Frumos (Iaşi) şi Roman (Neamţ).

„Planurile pe termen mediu includ dezvoltarea de ferme noi, iar în următorii 5 ani ţintim triplarea capacităţii până la aproximativ 500.000 capete porcine pe an, ceea ce presupune investiţii ce se ridică la peste 80 mil. euro, execuţia acestora fiind etapizată“, spune Ioan Antoci, directorul general Suinprod Roman, o companie din grup.

Managementul grupului Kosarom estimează că va ajunge la o cifră de afaceri de 39 mil. euro în 2018, în creştere cu 10% faţă de 2017.
ADVERTISING
inRead invented by Teads

Anul trecut, Kosarom a produs 15.000 de tone de carne de porc, producţie pe care a vândut-o sub diverse forme, de la semicarcase la salamuri, în principal prin propriul lanţ de magazine, care acoperă nord-estul României, dar şi la export, unde face 5% din business.

Grupul Kosarom este format din companiile Industrializarea Cărnii Kosarom (procesarea cărnii), Suinprod (creşterea porcilor) şi Avi-Top (creşterea păsărilor).

SURSA: ZIARULFINANCIAR.RO

PULSUL ZILEI

Întrebări și răspunsuri despre viața la bloc – VIDEO

Multe probleme, puține soluții privind viața la bloc, în Pașcani. Este concluzia care s-a desprins din întâlnirea care a avut loc în cursul zilei de joi, 2 aprilie 2026, la sediul Primăriei între edil și reprezentanții locatarilor. Primarul, Marius Pintilie,...

Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare de două ori pe an: despre ce sume e vorba. Guvernul a dat undă verde pachetului social

Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care vine cu sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, dar și pentru copiii cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi virate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fiind vorba...

O nouă petiție pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un nou demers pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la Pașcani. După ce încercarea organizării unui referendum a eșuat prin boicotarea ședinței convocate de consilierii PSD, Adrian Șerban, un cetățean din Pașcani, a inițiat o petiție pe Declic.ro,...

Referendumul anti-păcănele la Pașcani, boicotat

Referendumul anti-păcănele la Pașcani nu va mai avea loc. Asta deoarece proiectul propus de consilierii PSD nu a putut fi supus aprobării legislativului local. Mai exact, ședința de îndată, convocată pe 02 aprilie a.c., de la ora 10:00, nu...

Pașcaniul, din nou în albastru: marș pentru conștientizarea autismului – FOTO/VIDEO

Pașcaniul s-a colorat în albastru joi, 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Zeci de copii, părinți și profesori au participat la Marșul Solidarității organizat de Școala Gimnazială Specială din municipiu, alături de mai mulți parteneri locali. Evenimentul...

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
89 %
3.6kmh
100 %
J
10 °
vin
14 °
S
14 °
D
16 °
lun
21 °

Niciun articol afișat