Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care stabilește noi reguli pentru relația dintre datornicii la bănci și recuperatorii de creanțe / Debitorii nu mai pot fi hărțuiți

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care reglementează relația dintre recuperatorii de creanțe și românii care s-au împrumutat la bănci sau instituții financiare nebancare (IFN). Executivul a acționat în acest caz pentru a implementa, cu întârziere, o directivă europeană.

Pentru firmele care au achiziționat creanțe de la bănci și alte entități va fi mai greu să îi execute silit pe restanțieri sau să îi hărțuiască. Mai mult, aceste entități care recuperează creanțe vor trebui să fie autorizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului.

„De asemenea, creditorii au obligația de a avea politici și proceduri adecvate în virtutea cărora să depună eforturi pentru a aplica, dacă este cazul, o restructurare rezonabilă datorată dificultăților financiare înainte de a demara procedura de executare silită”, se arată în textul ordonanței.

Potrivit ordonanței, cumpărătorii de credite sunt cei care plătesc anumite sume băncilor pentru creditele neperformante, iar administratorii de credite sunt cei „care acționează în numele unui cumpărător de credite în ceea ce privește drepturile unui creditor ce decurg dintr-un contract de credit neperformant emis de o instituție de credit stabilită în Uniunea Europeană”.

Recuperatorii de creanțe și administratorii de credite trebuie să îi informeze în scris pe consumatori în legătură cu faptului că au cumpărat creanțele de la bancă. Acest lucru nu era necesar până acum.

Totodată, cumpărătorii și administratorii de credite sunt obligați să acționeze cu bună credință, să le ofere debitorilor informații clare, care nu sunt înșelătoare, să protejeze informațiile personale ale consumatorilor și să comunice cu aceștia într-un mod care „să nu constituie hărțuire, constrângere sau influență nejustificată”.

Procentul creditelor neperformante se apropia de 3% anul trecut, potrivit Băncii Naționale a României (BNR). Existau peste 260.000 de debitori în România, dintre care aproximativ 30.000 aveau restanțe la IFN-uri.

Sursa g4media.ro

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
cer senin
9.4 ° C
9.4 °
9.4 °
73 %
1.6kmh
0 %
lun
21 °
mar
11 °
mie
7 °
J
5 °
vin
2 °

Niciun articol afișat