Guvernul a decis majorarea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie anul viitor

Guvernul a decis majorarea salariului minim pe economie la 2.550 de lei de la 1 ianuarie anul viitor, a anunţat premierul Florin Cîţu, după o nouă rundă de discuţii cu partenerii sociali.

 


Hotărârea ar putea fi adoptată în şedinţa executivului din această după-amiază. După întâlnirea de dimineaţă, reprezentantul patronatelor, Florin Jianu, a precizat că propunerea lor de majorare cu un procent mai mic a fost respinsă şi că vor fi păstrate toate contribuţiile pentru muncă. Unele sectoare ale economiei vor fi afectate de această majorare, a atras al atenţia.

Florin Jianu consideră că sunt necesare şi măsuri de protejare a IMM-urilor.

Florin Jianu: Salariul minim pe economie trebuie să fie parte dintr-un pachet de măsuri, nu vii cu salariul şi spui „va fi x de la 1 ianuarie”, fără să te gândeşti la niciun fel de consecinţe şi ce spunem noi prin acest pachet: vino cu măsuri de recâştigare a competitivităţii anumitor domenii sau de schimbare a lor către alte domenii, ai fonduri europene din exerciţiul actual, cu totul mai avem aproximativ 15 miliarde de euro din fondurile europene 2014-2020. De aici, de fapt, pornesc toate aceste probleme, din faptul că nu privim în ansamblu impactul asupra economiei româneşti.

Liderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a arăta că 2.550 de lei este şi valoarea pe care au propus-o sindicatele pentru salariul minim. El a adăugat că a obţinut promisiunea premierului de a analiza o formulă de calcul, pe care o vor propune sindicatele, astfel încât mărirea salariului minim pe economie să fie predictibilă.

Dumitru Costin: Ne-am asumat, ca stat membru, şi adoptarea unui mecanism transparent, predictibil de stabilire a salariului minim, acel mecanism tripartit guvern-patronate-sindicate, în care fiecare din cele trei părţi preţ să îşi desemneze experţi. Cel puţin noi ne-am angajat că în trei săptămâni, cel puţin noi din BNS, suntem în stare să punem pe masa Guvernului, indiferent cum se numeşte el, pe masa Parlamentului o notă de fundamentare şi un proiect de lege, mai ales că am analizat modele care există în diverse ţări. Modelul german ni s-a părut cel mai corect de aplicat şi în România, să ieşim din zodia politică a stabilirii din burtă a salariului minim pe economie.

2.550 de lei va fi valoarea brută a salariului minim pe economie faţă de 2.300 de lei, cât este în prezent, ceea ce reprezintă o creştere de aproape 11 procente şi se traduce într-o creştere netă de aproape 138 de lei.

Sursa radioiasi.ro

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.4 °
4.4 °
77 %
7.4kmh
85 %
J
8 °
vin
9 °
S
11 °
D
15 °
lun
9 °

Niciun articol afișat