Guvernul urmează să prelungească până la 1 iulie termenul de plată a contribuţiei personale pentru unele servicii medicale

Guvernul se reuneşte joi în şedinţă, urmând să prelungească, printr-o ordonanţă de urgenţă, până la 1 iulie, termenul de aplicare a prevederilor cu privire la contribuţia personală care poate fi plătită de asiguraţi pentru unele servicii medicale, în condiţiile în care optează ca acestea să fie acordate de furnizori privaţi aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Prin acelaşi proiect de OUG se va reglementa stabilirea, începând cu trimestrul al doilea al acestui an, a unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate prin care să se asigure tranziţia spre o situaţie similară celei anterioare contextului pandemic.

„Prin aceste măsuri se urmăreşte deopotrivă asigurarea unei sustenabilităţi financiare a furnizării serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale, pentru justificarea cheltuielilor şi pentru realizarea unui control al costurilor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, preîntâmpinându-se apariţia unor disfuncţionalităţi majore în asigurarea accesului bolnavilor la serviciile medicale preventive şi curative”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

În şedinţa Executivului urmează să fie aprobat şi un proiect de lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind coproducţia cinematografică (revizuită), deschisă spre semnare la Rotterdam la data de 30 ianuarie 2017 şi semnată de România la Strasbourg, la 19 ianuarie 2021.

Un alt proiect de lege supus aprobării în Guvern vizează stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei energetice. Potrivit prevederilor proiectului de lege, măsurile de protecţie socială pot fi financiare şi non-financiare şi se finanţează din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene.

Pe agenda şedinţei Executivului figurează şi o serie de proiecte de hotărâri privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.

Totodată, în aceeaşi reuniune, urmează să fie decisă, printr-un memorandum, aprobarea raportului negocierii Contractului de finanţare (COVID-19 – Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi) dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 250 milioane euro.

În şedinţa de joi, Guvernul ar urma să adopte şi o hotărâre referitoare la noi restricţii privind combaterea pandemiei de COVID-19, după ce, în prealabil, CNSU va adopta o serie de propuneri în acest sens.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, miercuri, că şedinţa Comitetului municipal pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) va fi convocată după cea a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

„Noi aşteptăm în cursul zilei de mâine (joi – n.r.) să se ia decizii la nivel guvernamental, prin hotărâre de Guvern şi la nivel de CNSU, nişte decizii pe care noi le vom implementa imediat. (…) Şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă ar trebui să fie mâine şi, imediat după aceea, dacă noi trebuie să implementăm măsurile, vom face imediat după şedinţa aceea o şedinţă de CMBSU”, a spus Stoica.

Sursa Radio Iasi

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.9 ° C
4.9 °
4.9 °
86 %
5.2kmh
100 %
J
9 °
vin
8 °
S
11 °
D
14 °
lun
11 °

Niciun articol afișat