Harta României în funcţie de semnalul la mobil a fost lansată. Este un nou serviciu public, prin care utilizatorii pot afla unde semnalul este puternic, slab sau inexistent, în funcţie de operatorii de reţea.
În felul acesta, românii pot rămâne tot timpul conectaţi. Sau dimpotrivă, pot căuta zone izolate, atunci când simt nevoia să ia o pauză de la tehnologie.
Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM: Eu consider că acest instrument va duce şi la o competiţie între operatori. În momentul în care aleg un operator sau altul să ştie să-şi ia informaţiile extrem de bine, într-un mod gratuit.
Harta este disponibilă pe siteul aisemnal.ro. Puterea sau existenţa semnalului sunt redate în funcţie de operator şi tehnologia folosită, de la 2G la 4G.