Turismul din Iași a început anul 2026 sub semnul scăderii. În primele două luni, județul a pierdut 6% dintre vizitatori comparativ cu perioada similară din 2025, potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, analizate de ZDI. Deși municipiul Iași rămâne principalul magnet pentru turiști, câteva comune au bifat evoluții surprinzătoare. În același timp, regiunea Nord-Est continuă să se afle printre cele mai afectate zone din țară, cu o singură excepție notabilă – județul Bacău.

Iașul, în scădere ușoară, dar cu variații mari între localități
În ianuarie și februarie 2026, județul Iași a atras 39.321 de turiști, față de 41.613 în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă o scădere de 6%. Cei mai mulți vizitatori au ajuns, ca de obicei, în Municipiul Iași, care a primit 35.529 de persoane, cu 5% mai puțin decât anul trecut.
Pe locul al doilea a fost Pașcaniul, cu 930 de sosiri, însă surpriza vine dinspre comuna Rediu, care a reușit să atragă aproape tot atâția vizitatori (907) cât cel de-al doilea municipiu al județului Iași.
În contrast, alte zone din proximitatea orașului au pierdut teren. Valea Lupului și Orașul Târgu Frumos au înregistrat scăderi de 29%, respectiv 16%, iar comuna Ion Neculce a pierdut 13% din vizitatori. Printre puținele localități cu un plus se numără Ciurea, unde sosirile au crescut spectaculos cu 67%, de la 67 de vizitatori în ianuarie-februarie 2025, la 112 în primele două luni din acest an.
