Hipermarketurile închise în weekend prin lege. Cât i se potrivește României modelul vestic

Marile lanțuri de magazine ar putea fi închise în weekend sau ar putea funcționa după un program redus. Asta după ce micii comercianți autohtoni s-au plâns de vânzări extrem de reduse mai ales sâmbăta și duminica, atunci când românii pleacă în valuri la hipermarket. Propunerea se află deja pe masa Guvernului și nu ar fi exclus să devină lege. Deși, recunoaște premierul Ciolacu, decizia nu va fi deloc una ușoară. Iar asta pentru că impactul, spun specialiștii consultați de „Adevărul”, va fi unul negativ, atât din punct de vedere economic, cât și social.

În timp ce în supermarketuri, la sfârșit de săptămână, nu ai loc să arunci un ac, iar în goana după cumpărături clienții se calcă pur și simplu în picioare, în magazinele mici, de cartier, bate vântul. Iar asta nu se întâmplă de ieri, de azi, căci noi avem un comportament atipic față de cei din afară: mergem la cumpărături la sfârșit de săptămână, stăm prin mall-uri cu orele și ne aprovizionăm de parcă ne-am pregăti pentru un cataclism.

Hipermarketul, între aprovizionare și mod de relaxare

De ce shoppingul de weekend a ajuns pentru unii un adevărat ritual de la care nu se abat sub nicio formă?„După comunism, ne-am grăbit să consumăm pentru a acoperi golul resimțit, pentru a recupera terenul pierdut”, explică pentru „Adevărul” sociologul Dan Petre. „Pe de altă parte, avem și un acces foarte facil la hipermarket și la supermarket, căci multe dintre aceste magazine mari sunt în oraș, deschise în fiecare zi, de dimineața până seara târziu”, mai spune expertul.

Continuarea pe Adevarul 

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
cer senin
9.4 ° C
9.4 °
9.4 °
73 %
1.6kmh
0 %
lun
21 °
mar
11 °
mie
7 °
J
5 °
vin
2 °

Niciun articol afișat