back to top
vineri, februarie 20, 2026
-0.6 C
Paşcani

Horoscop chinezesc 2018 | Cum se anunţă Anul Câinelui de Pământ pentru fiecare semn din zodiacul chinezesc

Din 16 februarie intrăm în Anul Câinelui de Pământ, iar conform zodiacului chinezesc, cei născuţi sub acest semn sunt persoane sensibile, cu un pronunţat simţ al dreptăţii şi au un temperament artistic. Astrologii spun că Anul Câinelui de Pământ va fi unul în care sunt favorizate schimbările majore atât în viaţa personală cât şi în cea profesională.

Fiecare zodie va fi însă influenţată diferit de Anul Câinelui de Pământ. 

Maimuţa

Eşti obişnuit să-ţi croieşti propriul drum în viaţă, aşa cum visezi, însă în Anul Câinelui de Pământ va trebui să faci faţă unor provocări şi astfel vei ajunge să formezi alianţe cu oameni pe care altfel ai fi preferat să-i eviţi. Profesional, maimuţele vor străluci, vor deveni un adevărat jucător de echipă, în timp ce în dragoste, să laşi puţin garda jos vă poate ajuta pe amândoi. Creativitatea cu care eşti înzestrat va străluci pe parcursul lunilor de iarnă, iar cineva va dori să plătească pentru talentele tale. Aventurile de care vei avea parte vor fi mult mai calme comparativ cu alţi ani, dar îţi vor aduce mai multe recompense. Prietenii şi rudele vor fi pentru tine mai importanţi ca niciodată.

Dragon

Va fi un an al schimbărilor, al compromisului. Vei dori ca lucrurile să se întâmple repede şi mult mai dinamic decât poate calmul câine. Însă dacă-ţi vei folosi energiile pentru a învăţa, de exemplu, cum e să ai răbdare, compasiune şi să ai grijă de tine, vei ajunge în top şi vei obţine ce-ţi doreşti. Sănătatea ta va necesita atenţie mai ales în preajma eclipsei de soare din 12 iulie, când, atenţie, va fi foarte uşor să te epuizezi de atâta muncă. Încearcă să te transformi din punct de vedere al sănătăţii, să adopţi un stil de viaţă corect şi să-ţi reîncarci bateriile.

Continuarea pe Mediafax

PULSUL ZILEI

Lista contractelor din banii pășcănenilor. Cele „secrete” sunt la cabinetul primarului? -DOC

La solicitarea BIT TV, Primăria Pașcani a publicat lista contractelor încheiate anul trecut pentru achiziția de bunuri și servicii. Deși solicitarea prevedea ca toate contractele să fie trecute în tabel, Primăria a publicat doar o parte din ele, iar cele...

Înscrieri la cursuri pentru viitorii ambulanțieri.  Certificatul, esențial pentru angajare

O nouă oportunitate pentru cei care își doresc un loc de muncă în sistemul medical de urgență. Serviciul de Ambulanță Județean Iași organizează, în perioada martie–aprilie 2026, cursuri de formare profesională pentru ambulanțieri, necesare pentru ocuparea viitoarelor posturi de...

Anchetă extinsă în cazul profesorului din Siretel: este acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale

Profesorul din comuna Sirețel arestat la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unui minor, este cercetat și pentru racolare de minori în scopuri sexuale în formă continuată. Dosarul a fost publicat pe portalul Judecătoriei Pașcani miercuri, 18 februarie 2026. Anchetatorii au...

Ședință de Consiliu Local la Hârlău, joi, 26 februarie

Consiliul Local al orașului Hârlău se va întruni în ședință ordinară joi, 26 februarie 2026, începând cu ora 12:00, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt 10 proiecte de hotărâre inițiate de primarul orașului, Radu...

Trei persoane prinse în flagrant cu droguri în Târgu Frumos – FOTO

Trei persoane au fost prinse în flagrant cu droguri de mare risc asupra lor în Târgu Frumos, în noaptea de 18 februarie, în jurul orei două, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii...

DESZĂPEZIREA ȘI COMUNICAREA LA PAȘCANI

Câteva cuvinte despre deszăpezirea și comunicarea/dezbaterile pe acest subiect după două zile de ninsoare. Am văzut sute de mesaje de nemulțumire din partea pășcănenilor, unele chiar la postarea primarului! Asta arată, fără niciun dubiu, că toate acțiunile societății de salubritate...

Deputatul Sorin Năcuță: România accelerează modernizarea Armatei!

Marți, 17 februarie, în cadrul Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților, am analizat împreună cu Ministrul Apărării, Radu-Daniel Miruță, și cu Șeful Statului Major al Apărării, gen. Gheorghiță Vlad, stadiul Programului SAFE și noile priorități de înzestrare ale Armatei...

Cupa Moldovei la handbal, categoria J4, pe 7 martie în sala de sport Lespezi

Eveniment sportiv la început de primăvara la Lespezi. Pe 7 martie, în sala de sport, va avea loc Cupa Moldovei la Handbal. "🏆 CUPA MOLDOVEI LA HANDBAL – J4 📅 7 MARTIE 📍 SALA DE SPORT LESPEZI Pentru prima dată în istoria comunei...

Concert caritabil „Împreună pentru prietenii patrupezi”, la Pașcani

Asociația AxiHope Pașcani împreună cu Clinica Veterinară Apistovet organizează cea de-a doua ediție a concertului caritabil "Împreună pentru prietenii patrupezi", la Pașcani. "Iată că a sosit momentul și celei de a II a ediții a Spectacolului Caritabil "Impreună pentru prietenii...

Climatologii nu exclud un nou episod cu ninsori și viscol: „Iarna încă nu s-a terminat. Și martie este o lună capricioasă”

După cel mai sever episod de iarnă din acest an, ninsorile se retrag din țara noastră. În zilele următoare precipitațiile vor fi puține, dar se vor înregistra diferențe mari de temperatură. În vestul țării termometrele vor arăta 14 grade...
Paşcani
cer acoperit de nori
-0.5 ° C
-0.5 °
-0.5 °
89 %
1.4kmh
100 %
vin
3 °
S
-1 °
D
5 °
lun
8 °
mar
3 °

Niciun articol afișat