Hoțul care a furat bani din poșeta unei pășcănence a fost găsit de oamenii legii. Este vorba despre un bărbat din comuna Grajduri care a profitat de neatenția femeii și luat portofelul din geantă, în timp ce aceasta se afla într-un magazin. Cercetările continuă urmând ca dosarul să fie înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani. Zilele acestea, polițiștii desfășoară acțiuni de prevenire și combatere a furturilor din buzunare și poșete.
În urma unei campanii de prevenire și combatere, oamenii legii au acționat în mai multe zone aglomerate din Pașcani, cum ar fi piețele agroalimentare, în apropierea școlilor și supermarketurile, gărilor și autogărilor. Pentru că au existat suspiciuni, trei dintre persoanele bănuite de comiterea unor fapte penale au fost duse la sediul Poliției.
Unul dintre ei este autorul unui furt comis în luna aprilie a.c. Bărbatul, în vârstă de 42 ani din comuna Grajduri a profitat de neatenția unei pășcănence și i-a furat portofelul unde erau 350 lei.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt, urmând ca dosarul să fie înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, cu propunere procedurală.
Menționăm că pe parcursul a două zile, 17 – 18 mai au fost distribuite peste 400 de pliante cu mesaje privind prevenirea furturilor cetăţenilor din Municipiul Paşcani de către polițiștii de la Biroul de Proximitate.