Hotărârea privind eliberarea acordului de funcţionare va fi abrogata. Ce se va intampla după

Administraţia din Paşcani renunţa la Hotărârea Consiliului Local cu privire la emiterea acordului de funcţionare teritorial pentru agenţii economici care desfăşoară acte de comerţ sau servicii pe raza municipiului. Documentul urmează să fie abrogat în şedinţă programata vineri, pe motiv că legea în baza căreia a fost emis nu mai este valabilă.
Chiar dacă hotărârea 66 din 2001 va fi abrogata, activitatea agenţilor economici rămâne reglementata prin Regulamentul de desfăşurare a activităţilor comerciale în zonele publice din Paşcani, aprobat în aprilie 2014 , document care urmeaza sa fi completat in aceeasi sedinta.

Mai mult taxele speciale pentru documentelor de funcţionare sunt cuprinse în Hotărârea cu taxele şi impozitele locale pentru anul 2016. Altfel spus comercianţii nu scapă de acordul de funcţionare care trebuie vizat anual, spun funcţionarii de la Serviciul Comercial.

Se complică însă condiţiile care trebuie respectate pentru obţinerea lui. Primăria intenţionează să completeze cu noi reguli cererea pentru obţinerea acordului de funcţionare, conform ultimilor reglementări ISU.

Astfel pentru eliberarea acordului va fi solicitat un Certificat Constatator de la Registrul Comerţului şi o declaraţie tip privind spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea agentul economic, doar pentru unităţile alimentare.
În Evidenţele administratiei locale sunt peste 2100 de agenţi economici din care mai puţin de 1500 au acorduri de funcţionare. Primăria a cumpărat un sofft specializat pentru o mai bună gestionare a situaţiei cu agenţii economici dar nu a fost implementat nici până acum.

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
14.2 ° C
14.2 °
14.2 °
30 %
4.7kmh
0 %
vin
12 °
S
11 °
D
10 °
lun
11 °
mar
13 °

Niciun articol afișat