Hramul Sfântului Gheorghe la bisericile din Pașcani și Hârlău

Zi de mare bucurie la multe biserici cu hramul Marelui Mucenic Gheorghe: două biserici din zona Pașcani și o biserică-muzeu din Hîrlău, care poartă numele sfântului, au fost astăzi îmbrăcate în haină de sărbătoare , iar la slujbă s-au adunat cu această ocazie, sute de credincioși.
Biserica din Fântânele, Pașcani a devenit astăzi neîncăpătoare pentru creștinii, care au venit să participe la marea sărbătoare, să se închine sfântului și să asculte cuvântul de învățătură rostit de preot.
biserica fantanele crediciosi
La biserica din zona Lunca Pașcani, frumos împodobită de hramul Sfântului Gheorghe s-au adunat de asemenea sute de credincioși, iar un sobor de preoți a susținut în curtea bisericii, după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire în memoria celor adormiți.
biserica lunca
Comunitatea din Lunca a fost astăzi bucuroasă să îl sărbătorească pe marele sfânt, purtător de biruință, iar cei mai mulți dintre cei prezenți vin cu drag la biserică în fiecare an, mai ales în această zi. Au fost prezente și oficialități din cadrul primăriei Pașcani, iar la sfârșit au fost împărțite pachete cu alimente, pentru pomenirea celor adormiți.
lunca pachete

Și Biserica-muzeu cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Hîrlău, a fost loc de pelerinaj cu ocazia sărbătorii sale. Amintim că locașul de cult este monument istoric și de patrimoniu național, fiind ctitorită de Ștefan cel Mare și Sfânt, iar în prezent face parte din ansamblului Curții domnești de la Hârlău. evenimentul religios a adunat peste 250 de credincioși.
bis sf gheorghe harlau

Evenimentul religios a adunat peste 250 de credincioși, iar mulţi dintre cei prezenți au venit de departe să se roage sfântului sau să-i mulţumească pentru ajutor. La sfârșit, după slujba de pomenire, au fost împărțite din partea oficialităților orașului 250 de pachete cu alimente specifice sărbătorilor pascale, credincioșilor prezenți.
cernescu pachete harlau
Menționăm că Marele Mucenic Gheorghe este și ocrotitorul Armatei Române, fiind unul din marii apărători ai credinței creștine, care a săvârșit numeroase minuni prin ajutorul lui Dumnezeu, atât în viață, cât și după trecerea sa la Domnul, fiind de asemenea considerat si protectorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei, iar în România, aproape 1 milion de români poarta numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

PULSUL ZILEI

Adolescente din comuna Ciohorăni, date dispărute

Comunicat: LE-AȚI VĂZUT? La data de 15 octombrie a.c., polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au fost sesizați cu privire la faptul că APOSTOL IOANA, de 18 ani și APOSTOL DUMITRIȚA MIHAELA, de 14 ani au plecat de...

CJ Iași aprobă un centru pentru victimele violenței domestice. Investiție de peste 2,5 milioane de lei

Un nou centru pentru victimele violenței domestice ar urma să fie amenajat la Iași printr-o investiție de peste 2,5 milioane de lei. Proiectul a fost aprobat în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean. Consiliul Județean Iași a aprobat, în ultima...

Un nou eșec pentru asfaltarea unor străzi din Pașcani. Aviz negativ din cauza primarului?

Primăria Pașcani are din nou probleme cu documentațiile tehnice necesare pentru asfaltarea unor străzi în cartierul Aerodrom și suburbii. Este vorba despre studiile tehnice realizate de noii proiectanți contractați de administrația locală, după rezilierea altor două contracte, din aceleași...

România, pe primul loc în Uniunea Europeană la fake news și bullying online. Ce arată datele UE

Tinerii din România se confruntă mai des decât cei din alte state ale Uniunii Europene cu bullying online și informații false. Datele celui mai recent sondaj Eurobarometru realizat de Comisia Europeană plasează România pe primul loc în UE la...

FILIT ajunge și în acest an în școlile din Pașcani și Târgu Frumos. Cine sunt scriitorii care vor veni printre elevi

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT este un proiect ce reunește în România sute de profesioniști din domeniul cultural: scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti. Timp de 5...

O zi fără apa la Târgu Frumos

Comunicat: ApaVital desfășoară lucrări programate în vederea igienizării rezervorului de apă din orașul Târgu Frumos Pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă din orașul Tg. Frumos, de 5.000 mc capacitate, ApaVital va desfășura lucrări programate care vor necesita întreruperea temporară a...

Apă cu porția în comuna Tătăruși

În comuna Tătăruși, apa va fi restricționată până la sfârșitul acestei luni. Operatorul ApaVital a anunțat că, în perioada 19–31 octombrie a.c., programul de furnizare va fi redus la 11 ore, în intervalele 06:00–13:00 și 18:00–22:00. Operatorul a motivat...

PSD Pașcani: TREI PROIECTANȚI ȘI NICIUN AVIZ FAVORABIL pentru loturile 1 și 2 din Anghel Saligny. Cine răspunde pentru timpul pierdut?

Comunicat: Administrația liberală din Pașcani trebuie să explice public de ce, nici după apelarea la cel de-al treilea proiectant, nu s-a reușit obținerea avizului favorabil al Poliției Rutiere pentru loturile 1 și 2 ale proiectelor finanțate prin Programul Anghel...

Invitație la teatru: „Rampa teatrală” – 14 trupe pe scena Casei de Cultură Pașcani

Invitație la teatru pe scena Casei de Cultura din Pașcani. Evenimentule ste programat pe 23 octombrie a.c. „Dragi iubitori ai teatrului,Vineri, 23 octombrie 2026, începând cu ora 10.00, în Sala de Spectacole a Casei de Cultură, vă invităm să participați...

Regulamentul refacerii infrastructurii rutiere, ilegal

Regulamentul privind refacerea infrastructurii rutiere din Pașcani în urma intervențiilor pentru realizarea unor lucrări urmează să fie anulat pe motiv că este ilegal. Hotărârea a fost aprobată în ședința din 30 septembrie a.c., la inițiativa primarului Marius Pintilie, cu...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.2 °
11.2 °
89%
6.4m/s
70%
lun
12 °
mar
17 °
mie
15 °
J
16 °
vin
17 °

Niciun articol afișat