Eu is Costelus Ghinionescu si de azi incep iar scoala. ,,O iei iar de coada!’’ imi zice tata cu satisfactie, iar eu il invidiez ca e deja mare si ca nu trebuie sa se acomodeze intr-un nou colectiv. Adevarul e ca mi-a fost dor de scoala, de colegi si de profesori, chiar daca am si unele amintiri mai putin placute. Anul trecut am plecat din clasa mea. M-am mutat la dorinta mamei, a directorului, a inspectorului, a bunicai si a altor factori la o alta scoala. Doamne cate ispravi n-am facut in clasa aia si poate, daca nu se intampla chestia aia de la ora de istorie,as fi fost si azi cu colegii mei. Cu ei eram fericit si ne intelegeam de minune. Toate insa pana intr-o zi…Dar sa vedeti ce-a fost.
Odata, cand n-am prea avut chef sa fiu atent la ora de istorie, am luat fularul colegei mele de banca si am facut la un capat un nod mare, strans bine, obtinand o ,,ghioaga’’numai buna de dat in capul lui Ionut din fata mea.
Il fluturam aiurea, în sus şi în jos, deasupra capului rotindu-l ca pe lasou sa ma laud si sa par interesant in fata celorlalti, exact cand doamna ne vorbea ceva despre bataliile purtate de bravii ostasi romani pe campurile de lupta. Si, vrand sa fiu eroul luptelor, m-am apucat sa port in stanga si-n dreapta ,, buzduganul’’ , facandu-i pe toti sa-si clatine capetele de frica sa nu-i ating. Bineinteles ca, niciunul nu mai era atent la ora.
Chiar in acele momente, pe cand ma grozaveam eu si faceam mascari de care toti radeau, se trezeste Mariuca sa se ridice in picioare si sa se smiorcaie ca ,,imi da cu fularul in cap’’. Bineinteles, ca nu-i dadusem. Nu as fi facut asta niciodata, mai ales ei, careia ii iubeam pletele aurii si ochii albastri ca cicoarea. Eu doar voiam sa fac glume si sa-i fac pe toti sa se distreze, ca nu stiu ce daduse in ziua aia peste mine.
Insa nu dureaza mult si iata ca apare ,,maresalul’’exact langa banca mea. E furioasa din cale-afara. E atat de furioasa, incat ochii ii ies din orbite, glasul ii este sugrumat si devine foarte subtire si de o tonalitate atat de inalta, incat simt ca imi explodeaza timpanele. Incep sa curga apelativele: ,,Nesimtitule! Porcule! Dobitocule! Gunoi nematurat! Scarnavie ordinara! Bou incaltat! Tampitule!’’ Toate erau insiruite repede, tare si necontenit. Doamna carunta are ochii injectati de furie, iar ochelarii ii maresc pupilele si-si fixeaza veninul verde al privirii in ochii mei speriati.
,,Iesi in fata clasei, magarule!’’ racneste furioasa. Eu fiind ,,magarul’’ ies. Dansa imi smulge din maini fularul, il pliaza in doua si incepe sa loveasca cu toata puterea, exact cu obiectul construit de mine si intors acum impotriva mea. Imi trece prin minte istoria bumerangului si imi simt capul vajaind. Cu ce sete imi dadea peste maini, peste urechi, peste picioare, unde nimerea, dar mai ales peste cap. Incercam sa ma apar, sa strig ca e nedreapta pedeapsa, ca n-am lovit pe nimeni si nici n-as fi facut-o. Fusesem neatent la ora si voiam sa ma pedepseasca pentru asta in alt mod. Insa, un copil de 12 ani in fata unei doamne de 60 n-avea nicio sansa de-a fi salvat.
Eram vinovat. Recunosteam urland de durere ca-s vinovat, ca nu am facut ceva atat de grav pentru care sa merit o asa bataie. Cand auzi argumentele doamna lasa fularul din maini si ma mai pocni o singura data, cu dosul palmei, scurt si fulgerator, exact peste ochi. Inelul mare si rece imi croise pleoapa si dintr-o data am vazut negru. Nu stiu ce-a mai fost in momentul urmator, dar dupa ce am scapat in sfarsit, din mainile dansei fug pe usa de teama sa nu o ia de la inceput.
Nu stiu unde, nu stiu cum, nu stiu de ce, dar trebuia sa fug cat mai departe. Durerea era sfasietoare. Duc mana la ochi. Sange. Ma ingrozeste. Am urat intoteauna sangele si violenta. Alerg la cabinetul medicului meu de familie. Nu stau la rand, intru, salut la repezeala. Doctorul e alarmat ca am dat buzna, dar se inmoie cand ma vede cum arat. Ochiul se invinetea dintr-un minut in altul, pleoapa se umfla si eram palid ca un mort. Imi face ceea ce se numeste ,, masuri de urgenta’’ si ma trimite acasa, cu conditia sa vin a doua zi la control cu mama.
Cand ma vazu mama, sa lesine nu alta. Apoi au urmat amenintari, intrebari, telefoane si prezentat cu mine de mana in cancelarie. ,, L-am bătut pentru ca se juca in ora’’ a fost răspunsul şocant. Mama nu se lasa. Facu plangere la director, facu sesizare catre inspector, vroia sa ajunga la ministru si chiar laDumnezeu.
Incerc sa imi atrag toata vina asupra mea. Ma ingrozesc de ce ar putea pati doamna profesoara. Sunt singurul vinovat, desi voi ramane convins toata viata ca in ochii dansei nu am reprezentat decat un ,,element rau’’ al clasei.
Culmea e, ca vanataia de la ochi nu mi-a intunecat privirea ci mi-a deschis ochii. Dar a trecut, s-au linistit toate, dupa ce mi s-a vindecat ochiul m-a transferat mama la alta scoala, asa ca anul acesta voi fi cu alti colegi, cu alti profesori. Cu toate astea, imi place enorm la scoala si voi incerca sa ma schimb.
Voi tine minte insa toata viata ca lectia cea mai buna ti-o da propria-ti greseala.
Mult succes tuturor in noul an!
Iar la scoala …
PULSUL ZILEI