Iași – De azi se pot depune cererile: profesorii pot rămâne la catedră până la 70 de ani

Cadrele didactice cărora nu le-a fost emisă decizia de pensionare şi care până la data de 1 septembrie 2025 nu împlinesc vârsta de 70 de ani pot fi menţinute în activitate ca titular, la cerere, în anul școlar următor.

Acestea trebuie să depună o cerere la secretariatul unității de învățământ, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026, începând de mâine, 8 ianuarie, până pe 23 ianuarie.

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede ca profesorii să poată rămâne titulari până la 70 de ani. Art. 229, alin. (11) arată următoarele: „Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare poate fi menținut, la cerere, anual, ca titular în funcția didactică, și peste vârsta standard de pensionare, până la vârsta de 70 de ani. Cererea se soluționează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul unității de învățământ, prin decizie motivată care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Decizia poate fi contestată, în condițiile legii”.

 Profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani

 Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026 a fost aprobată prin Ordinul nr. 7.495 din 2 decembrie 2024. La articolul 31, alin. (5), metodologia arată că cererea de menținere în activitate poate fi depusă de „personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare şi care până la data de 1 septembrie 2025 nu împlineşte vârsta de 70 de ani”.

Potrivit metodologiei-cadru, cererea trebuie depusă la secretariatul unității de învățământ, în perioada 8-23 ianuarie 2025.

Citește și: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/o-lege-gandita-ca-aport-de-calificati-la-tara-folosita-major-de-pensionari-in-oras-62-de-profesori-din-mun-iasi-predau-si-dupa-pensionare–375650.html

Ce condiții trebuie să îndeplinească profesorii care vor să își prelungească activitatea

 Tot în Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026, la art. 31, alin. (7), sunt amintite condițiile care trebuie îndeplinite pentru aprobarea cererilor.

„(7) La nivelul unităţilor de învăţământ pot fi aprobate numai cererile cadrelor didactice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  1. a) se încadrează în prevederile alin. (5);
  2. b) posturile didactice/catedrele pe care sunt titulare, conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, sunt complete şi au viabilitate de cel puţin un an şcolar, luând în considerare şi cererile privind reducerea normei didactice de predare, fără diminuarea salariului, a personalului didactic de predare, conform prevederilor legale în vigoare;
  3. c) la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ, în care urmează să fie menținute în activitate ca titulare în funcţia didactică, nu există reducere de activitate la catedrele pe care cadrele didactice respective sunt titulare şi nu este necesară completarea/întregirea normei didactice de predare a altor cadre didactice, conform prezentei Metodologii, din unităţile de învăţământ respective cu ore din catedra pe care sunt titulare cadrele didactice care se încadrează în prevederile alin. (5) şi urmează să fie menținute în activitate, ca titular, în funcţia didactică”, se arată la alin. (7) din art. 31.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DINȚI SĂNĂTOȘI, ZÂMBET PERFECT. CUM ALEGEM CORECT TRATAMENTELE – VIDEO

Dinți sănătoși, zâmbet frumos! Ce trebuie să știm despre sănătatea orală? Când mergem la stomatolog? Cât de importantă este prevenția? Aparatele dentare sunt doar pentru copii și tineri? Iar implanturile dentare sunt o soluție potrivită pentru oricine? Într-o nouă ediție „Sănătate...

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. Conducerea unității medicale a precizat într-un anunț pe pagina de Facebook că în perioada 15 octombrie-31 decembrie, spațiul de Primiri Urgențe va trece printr-o amplă...

Rapsodia Toamnei” în comuna Miroslovești. Două zile de sărbătoare cu bal, spectacol artistic și degustări de preparate tradiționale

Locuitorii comunei Miroslovești sunt invitați, în zilele de 7 și 8 noiembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Rapsodia Toamnei”, organizat cu prilejul hramului satelor Soci, Verșeni și Mitești. Manifestările vor cuprinde un bal la Căminul Cultural din...

Primăria Pașcani a scos la licitație terenul pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 4 noiembrie

Primăria Pașcani a scos la licitație închirierea terenul de pe esplanadă pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 30 octombrie. Anuntul cu toate detaliile poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pașcani la acest link. Data și locul...

Parcul fotovoltaic din Cristești este în plin proces de construire – VIDEO

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire - VIDEO "Parcul fotovoltaic este în plin proces de construire, iar zgomotele pe care le auziți din zona fostului C.A.P. Cristești provin de la soneta cu ajutorul căreia sunt bătuți...

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...

Săpături arheologice pentru autostradă și la Heleșteni. Ce trebuie să știe proprietarii

Sursa foto: focuspress.ro În perioada următoare vor avea loc săpături arheologice pe viitorul traseul al autostrăzii A8, tronsonul Târgu Neamț - Târgu Frumos și pe raza comunei Heleșteni. Autoritățile locale au informat cetățenii cu privire la aceste lucrări. Concret, echipele...

Schimbări în Justiție. Inteligența artificială ar putea fi folosită în instanțe

Schimbări în Justiție. Premierul desemnat Luca Niculescu propune, prin programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, o serie de modificări în sistemul judiciar din România. Documentul prevede utilizarea inteligenței artificiale pentru redactarea unor acte procedurale, măsuri pentru reducerea duratei proceselor...

Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă. Greșeala pe care mulți șoferi o fac înainte de 1 noiembrie

Atenţie, şoferi! Nu vă grăbiţi la vulcanizare doar pentru că se apropie 1 noiembrie, dar nici nu aşteptați prima ninsoare ca să vă pregătiţi maşina pentru sezonul rece. Vremea se poate schimba de la o zi la alta, iar...

Harta administrativă a României ar putea fi redesenată după 58 de ani. Ce decizie s-a luat în Parlament

România ar putea începe pregătirile pentru o nouă organizare administrativ-teritorială, la 58 de ani de la stabilirea actualei structuri. Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au acceptat joi, 15 octombrie, ca partidele să înainteze propuneri pentru constituirea unei comisii speciale,...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.8 ° C
9.8 °
9.8 °
86%
4.2m/s
100%
S
12 °
D
14 °
lun
11 °
mar
16 °
mie
16 °

Niciun articol afișat