back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.5 C
Paşcani
Login

IGNATUL. Tradiții și obiceiuri pentru 20 decembrie. De ce se taie porcul în această zi

IGNATUL. Alaiul sărbătorilor de iarnă, care se întinde pe parcursul a trei săptămâni, începe în 20 decembrie, cu Sărbătoarea Ignatului. În religia creștin-ortodoxă este prăznuit, în această zi, Sfântul Mucenic Ignatie Teoforu, urmaș al apostolilor, patriarh al Bisericii Antiohiei și ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Acesta a suferit multe chinuri pentru că nu s-a lăsat întors de la credința în Hristos și a fost aruncat leilor, care l-au devorat, oasele lui fiind duse în Antiohia și venerate ca moaște, scrie Agerpres.

IGNATUL. Ziua de 20 decembrie este cunoscută și sub numele “Ignatul porcilor”, când mulți români, mai ales din mediul rural, conform unei vechi tradiții, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun și celelalte sărbători care urmează până la Sfântul Ioan. Sacrificarea porcului de Crăciun este o dovadă a modului în care o practică păgână a ajuns să se asocieze cu o sărbătoare creștină.

Continuarea pe Antena3

PULSUL ZILEI

Poliţele RCA s-au scumpit cu 5,5% până la 40%. Care sunt explicaţiile şi ce alte majorări vor fi din 2026

Cei mai multi dintre şoferii care și-au reînnoit polițele RCA, după eliminarea plafonării prețurilor, au plătit mai mult decât anul trecut, chiar dacă n-au făcut niciun accident. Creșterea medie a poliței RCA a fost în acest an, conform ASF,...

Guvernul adoptă azi noile taxe și impozite pentru 2026. Ce măsuri cuprinde „Ordonanţa trenuleţ”

Guvernul se reuneşte marţi în şedinţa din această săptămână, având în vedere zilele libere de Crăciun. Şedinţa este programată să înceapă la ora 18:00. Premierul Ilie Bolojan a anunţat luni seara că în şedinţa Executivului va fi adoptată Ordonanţa "trenuleţ", care...

Cuplurile de aur din comuna Moțca, premiate de administrația locală – FOTO

Cuplurile de aur din comuna Moțca, premiate de administrația locală "Astăzi 23.12.2025 ne-am deplasat la 5 dintre familiile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie în anul 2025, la alte 5 familii, care locuiesc în alte localități, am...

Poliția în stradă de sărbători – VIDEO

Declarație de presă referitoare la măsurile dispuse în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Crăciunului de către structurile Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Iași Minivacanța de Crăciun este, pentru majoritatea românilor, un prilej de a petrece timp cu familia, de...

ARTIȘTI LA MICROFON – MARIA OPREA: MUZICĂ, TEATRU ȘI BUCURIA DE A DĂRUI – VIDEO

În această ediție „Artiști la Microfon”, o cunoaștem pe Maria Oprea din Pașcani, o tânără care cântă din suflet, iubește muzica, teatrul și voluntariatul. Am vorbit despre începuturile ei, despre emoțiile scenei și despre cum arta poate aduce lumină...

Programul colectării deșeurilor menajere în perioada 22.12.2025 – 03.01.2026

Societea locală de salubritate a publicat programul de colectare a gunoiului, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Ordonanța „trenuleț”, cadoul Guvernului pentru români!

Guvernul se pregătește să adopte marți seara, 23 decembrie 2025, așa-numita Ordonanță „trenuleț”, un act normativ prezentat oficial drept o soluție pentru stabilitatea economică a României în 2026, dar care, în realitate, riscă să devină lovitura finală pentru milioane...

Niciun articol afișat