Imposibilul devine posibil: MT a dat „verde” la alocarea a 32 miliarde lei pentru traversarea munţilor de către autostrada Iaşi – Târgu Mureş

„Ministerul Transporturilor a publicat Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai secțiunii de munte de pe Autostrada Unirii (A8). Actul normativ prin care Executivul aprobă investiția de 6 miliarde de Euro este ultimul pas înainte de lansarea licitației pentru proiectare și execuție. Secțiunea de munte Miercurea Nirajului (jud. Mureș) – Leghin (jud. Neamț) are o lungime de 159 kilometri, un cost estimat de 32 miliarde lei (peste 6 miliarde de euro), iar termenul de execuție este de 54 de luni. Rămâne de văzut care va fi valoarea de licitație din SEAP și a ofertelor depuse având în vedere că prin Programul Transport Comisia Europeană finanțează proiectul la o valoare de 40 % din costul total, iar restul de la Bugetul de Stat”, anunţă www.economedia.ro.
Autostradă „vândută” ca „drum expres”.
Economedia.ro face o precizare foarte importantă: „Deși vorbim despre o Autostradă, Ministerul Transporturilor se referă în documentație la un „Drum Expres” (posibil texte luate copy-paste) și prezintă o estimare de peste 21.000 de angajați pe șantiere. „Pe lângă beneficiile economice pe care le va genera, construcția drumului expres va genera efectele pozitive asupra gradului de ocupare a forței de muncă care se estimează la un număr de 21.200 angajați pentru perioada execuției lucrărilor, va conduce la reducerea uzurii autovehiculelor și reducerea timpilor de parcurs”, arată Proiectul de HG.
A 8 sectiunea de munte

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
nori împrăștiați
16.9 ° C
16.9 °
16.9 °
53 %
2.4kmh
40 %
D
16 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
7 °
J
6 °

Niciun articol afișat