12.5 C
Paşcani
vineri, ianuarie 10, 2025

“Împreună pentru o viață mai bună”, la Pașcani

Graniţele între etnii au fost spulberate astăzi în cadrul unui eveniment organizat la Clubul Copiilor din Paşcani. Începând cu ora 10.00 ruşi lipoveni, aromâni, români şi rromi şi-au prezentat istoria, portul şi cântul tradiţional într-un spectacol de zile mari – “Împreună pentru o viaţă mai bună”.

Deschiderea evenimentului a fost făcută de Ansamblul “Plaiuri Păşcănene” care a prezentat cu mândrie costumul popular dar şi frumoasele dansuri din zona Moldovei.

Un moment aşteptat au fost dansurile armăneşti. Tinerii, îmbrăcaţi în costume din catifea vişinie şi cu cămăşi albe au umplut scena cu un dans tradițional, condus de „Caplu”.

Istoria romilor, momentul în care au ajuns în Municipiu, a fost prezentată în cadrul unui filmuleţ realizat de profesori ai Colegiului “M. Sadoveanu”, după care tinerii îmbrăcaţi specific şi-au luat pirandele la dans.

Nelipsiţi de la eveniment au fost reprezentanţi ai comunităţii rușiilor lipoveni. Într-o reprezentaţie de zile mari, frumoşi îmbrăcaţi copii de toate vârstele au cântat şi au dansat cum ştiu ei mai bine.

O surpriză a spectacolului de astăzi a fost interpretarea unei piese armăneşti făcută de un profesor. Mărioara Botezatu a cântat o frumoasă melodie de dragoste a cărei poveste are în centru doi tineri aparţinând unor etnii diferite.

Scopul maifestării a fost apropierea tinerilor unii de alţii indiferent de etnia din care fac parte, lăsând prejudecăţile la o parte şi cunoscându-se mai bine între ei.

La sfârşitul evenimentului, toţi – români, ruşi lipoveni, aromâni și rromi şi-au dat mâna într-o horă moldovenească.

Evenimentul a fost organizat de Liceul Teoretic “M. Costin” , iar pe lista invitaţilor s-au aflat reprezentanţi de la Colegiul Naţional “M. Sadoveanu”, Liceul Tehnologic “N. Iorga” şi Liceul Tehnologic Stolniceni Prăjescu.

Recomandări