În cazul accidentelor cu victime, polițiștii vor trebui să consemneze eventualele probleme cu indicatoarele sau marcajele din zonă

Polițiștii care cercetează locul în care a avut loc un accident din care a rezultat decesul sau rănirea unei persoane vor trebui să consemneze în actele de constatare dacă există sau nu elemente de semnalizare rutieră (indicatoare, marcaje etc.) și care e starea lor, potrivit unui proiect de lege ce a primit marți votul decisiv al deputaților. În cazul accidentelor fără victime, consemnarea eventualelor probleme existente în legătură cu semnalizarea rutieră se va face doar la cerere.

Codul rutier se va modifica, potrivit unui proiect legislativ ce a trecut de Parlament și care merge acum la promulgarea președintelui țării, astfel încât în actele de constatare pe care le completează polițiștii în cazul unui accident să apară noi informații.

Astfel, în cazul accidentelor de circulație din care rezultă decesul sau, după caz, vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, polițistul care trebuie să facă cercetarea la locul faptei va fi obligat:

  • să menționeze în actele de constatare existența ori inexistența modului de semnalizare rutieră și calitatea acesteia;
  • să înregistreze prin foto și video existența sau inexistența semnalizării rutiere ori vicii ale acesteia.

Pe de altă parte, în cazul unui accident fără victime, respectiv al unuia din care au rezultat numai pagube materiale, polițistul responsabil de soluționarea lui va consemna lipsa semnalizării rutiere sau eventualele probleme numai dacă cel puțin una dintre persoanele implicate solicită acest lucru.

În plus, administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor va fi obligat să ia toate măsurile de înlăturare a indicatoarelor şi mijloacelor de semnalizare rutieră temporară la finalizarea lucrărilor, astfel încât să nu stânjenească sau să pună în pericol siguranţa circulaţiei.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.9 ° C
7.9 °
7.9 °
68 %
9.8kmh
99 %
mie
8 °
J
6 °
vin
7 °
S
12 °
D
14 °

Niciun articol afișat