back to top
miercuri, ianuarie 14, 2026
-5.7 C
Paşcani
Login

Clienţii, uimiţi de preţurile la peşte. „Cum să coste 40 de lei?”

În plin post al Crăciunului, creştinii îşi dau seama că nu au motive de bucurie, chiar dacă primesc dezlegări dese la peşte. Prețurile sunt mai mari decât anul trecut, iar oamenii se gândesc de două ori înainte să cumpere. Vânzările s-au redus la mai puțin de jumătate.

În ziua dezlegării la peşte, portofelul rămâne cel mai greu încercat: preţurile cresc vizibil, iar oamenii cumpără tot mai puţin.

„A cumpărat un domn doi carași 40 și ceva.. cum să coste 40 de lei?Nu avem încotro, mai mâncăm mai puțin. Doamne ferește de mai rău!”

„Un caraș și o plătică. După bani, după posibilitate la pensia noastră, ce să facem. Scumpute, dar ce să facem”, mărturisesc oamenii.

Preţurile sunt cu până la 15% mai mari faţă decât anul trecut

Carasul este cel mai ieftin, 23 de lei kilogramul, ştiuca şi crapul sunt în categoria de mijloc, 30 – 33 de lei, iar dorada se vinde cu aproape 80 de lei kilogramul.

„Lumea se axează pe peștele autohton: caraș, crap, somn. Față de alți ani, mult mai slab. Cred că la jumătate”, spune George Mihălică, manager cherhana.

Reporter: Ce preferă oamenii?

Georgiana, vânzătoare: Ce e mai ieftin. Căpățâni multe, tacâmuri, codițe, burtici, sunt și câțiva care au bani  și își permit să ia un crap, un sturion. Dacă anul trecut făceau comenzi de 2-3 mii de lei, anul asta de 200, 300 de lei.

Continuarea pe Observator 

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu despre traficul din Podu Iloaiei

Traficul din Podu Iloaiei reprezintă, de ani de zile, una dintre cele mai mari probleme de mobilitate rutieră din județul Iași. Astăzi, Ministerul Finanţelor a acordat avizul necesar proiectului de hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai centurii ocolitoare...

Preselecții pentru o nouă grupă de dansatori în cadrul Ansamblului Rapsozii Siretului Pașcani

Începând cu data de 16 ianuarie 2026, conducerea Casei Municipale de Cultură "Mihail Sadoveanu" anunță preselecția pentru o nouă grupă de membri dansatori în cadrul Ansamblului de Dansuri Populare Românești "Rapsozii Siretului". Înscrierile se fac prin completarea fișei de înscriere...

Direcționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Teofil cel Milostiv din Pașcani. Fii alături de cei aflați în dificultate!

Direcționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Teofil cel Milostiv din Pașcani. Fii alături de cei aflați în dificultate! "Vă invităm să completați Formularul 230 - cererea pentru direcționarea a 3,5% din impozitul pe venit, în vederea sprijinirii activității...

Primele achiziții publice din acest an, la Primăria Pașcani

Primele achiziții publice din acest an la Primăria Pașcani. Municipalitatea va cheltui aproape 190 000 (158 400 lei fără TVA) pentru mentenanță unor sisteme de supraveghere video din municipiu. Conform anunțului ar fi vorba de 59 de camere video...

Anul nou pe vechi în seara de 13 spre 14 ianuarie. Festival de datini și obiceiuri la Drăgușeni – VIDEO

Este mare sărbătoare în această seară pentru creștinii ortodocși pe rit vechi din comunele apropiate municipiului Pașcani, din oraș, dar și din Târgu Frumos. În seara de 13 spre 14 ianuarie, este marcată trecerea dintre ani, pe vechi. În zona...

Laboratorul de radiologie din cadrul Spitalului Orășenesc din Târgu Frumos este închis până pe 1 martie 2026, pentru modernizări. Va fi adus un aparat...

Laboratorul de radiologie din cadrul Spitalului Orășenesc din Târgu Frumos este închis până pe 1 martie 2026, pentru modernizări. Va fi adus un aparat radiologic de ultimă generație. "📢 ANUNȚ IMPORTANT Vă informăm că, începând de luni, 19.01.2026, laboratorul de radiologie...

Cum va fi sărbătorită Ziua Unirii, la Târgu Frumos

Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată sâmbătă, 24 ianuarie, la Târgu Frumos, printr-un eveniment festiv organizat de administrația locală. Manifestările sunt dedicate împlinirii a 167 de ani de la unul dintre cele mai importante momente din istoria modernă...

Concurs dedicat lui Mihai Eminescu, la Clubul Copiilor Pașcani. Copiii și tinerii sunt invitați să se înscrie – DOC

Clubul Copiilor Pașcani organizează la sfârșitul acestei săptămâni cea de-a doua ediție a Concursului de Teatru și Arte Vizuale „În amintirea Luceafărului”, un eveniment cultural dedicat memoriei poetului național Mihai Eminescu. Concursul aduce în prim-plan opera eminesciană și încurajează tânăra...

Încă o licitație pentru parcările rezidențiale din Pașcani

Situație ciudată la Pașcani. Deși sunt înmatriculate peste 13.000 de mașini, doar 46 de locuri de parcare rezidențiale din cele 624 amenajate de Primărie au fost închiriate. Până acum au fost organizate patru ședințe de licitații: trei în anul...

Niciun articol afișat