back to top
joi, decembrie 4, 2025
6 C
Paşcani
Login

În următorii patru ani, permisele auto și certificatele de înmatriculare vor fi livrate, prin poștă, acasă la titulari

După cum a anunțat vineri, Poșta Română a semnat un contract pentru livrarea, la domiciliul titularilor, a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor. În cei patru ani de contract, Poșta Română estimează că va livra aproape 10 milioane de documente.

Astfel, după încheierea unui contract cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, Poșta Română va livra, la domiciliile titularilor, permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor timp de patru ani, potrivit unui comunicat de vineri al instituției.

În perioada de patru ani, Poșta estimează că va livra 9,6 milioane de documente, adică 2,4 milioane pe an.

Livrarea documentelor va fi posibilă în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu, ceea ce înseamnă mai puțin timp pierdut pe la autorități.

Din decembrie 2022 și până la sfârșitul acestei luni, așa cum rezultă dintr-o analiză a Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, expiră, la nivel național, aproape o jumătate de milion de permise de conducere.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Salariul minim „cu grade”. Peste 2,2 milioane de angajați ar putea fi plătiți după vechime și nivelul de studii

O nouă inițiativă legislativă propune diferențierea salariului minim după calificare și vechime, susținută de BNS pentru reducerea sărăciei în muncă și stabilizarea pieței, în contextul a peste 2 milioane salariați sub pragul minim.

Ce au căutat românii pe Google în 2025. Topul celor mai populare subiecte din ultimul an

Google încheie 2025 cu topul căutărilor românilor: alegeri, moartea lui Ion Iliescu, Papa Francisc, asasinarea lui Charlie Kirk; momente populare includ meciul FCSB-PAOK și lansarea iPhone-ului.

Fenomen în creștere: 5.000 de repetenți în clasele primare din județul Iași, în ultimii 6 ani. Majoritatea provin din rural. Când rămâi repetent, potrivit...

În județul Iași, 5.000 de elevi au repetat în ultimii șase ani, majoritatea din mediul rural; în 2024-2025 a înregistrat un maximum de 1.058 repetenți, în timp ce anual se situează în jur de 800.

„Costul unei vieți”: bolnav de cancer din Iași obligă statul să-i asigure gratuit medicamentul care îi poate salva existența

Un ieșean a câștigat în instanță dreptul la tratament gratuit și la decontarea cheltuielilor, iar statul trebuie să actualizeze lista de medicamente compensate. Valentin B. luptă cu angiosarcom IV, tratamente cu Paclitaxel și Keytruda.

Târgu Frumos freamătă în așteptarea autostrăzii: planuri de centre comerciale, sute de apartamente și chiar un parc industrial. „Suntem pregătiți să valorificăm potențialul orașului”

Fostele fabrici din Târgu Frumos se transformă în blocuri, centre comerciale și un parc industrial; poziția strategică și viitoarea autostrada atrag investitori locali, precum Gabriel Ungurianu, cu un complex rezidențial de 800 de apartamente.

Campanie în prag de sărbători pentru bătrânii din Vascani, comuna Ruginoasa

Parohia din Vascani organizează 120 coșuri de sărbătoare pentru bătrânii din localitate; donații financiare în contul parohiei sau produse alimentare, contact 0754 360 281.

Colectă de alimente în Pașcani. Voluntarii Asociației „Teofil cel Milostiv” îi invită pe localnici la un gest de solidaritate – VIDEO

Voluntarii Asociației Teofil cel Milostiv vor strânge alimente neperisabile în Lidl și Kaufland din Pașcani (5–7 decembrie), în parteneriat cu Banca pentru Alimente România și Banca pentru Alimente Roman, pentru peste 80 de beneficiari.

Școala Specială Pașcani și-a deschis porțile pentru părinți într-o zi dedicată comunicării

Între 3-5 decembrie, Școala Specială Pașcani a sărbătorit misiunea educațională, organizând activități pentru elevi și părinți, un atelier despre comunicare (CAA), vizite în atelierele școlii și întâlnire cu conducerea.

Prețul la apă și canalizare va crește cu 15% de la 1 ianuarie 2026

Tariful apei va crește cu 15% în 2026, de la 20,25 la 23,5 lei/m3, pentru investiții; Pașcani riscă să piardă sprijinul primarilor.

Ajutați Secția de Neonatologie din cadrul Spitalului Municipal Pașcani: fiecare donație devine dublu sprijin pentru bebeluși

Spitalul Municipal Pașcani invită comunitatea să contribuie la dotarea Secției de Neonatologie: două monitoare ale funcțiilor vitale, patru pătuțuri noi și patru mese de înfășat; ING dublează donațiile până pe 19 decembrie.

Niciun articol afișat