Înălțarea Domnului, sărbătorită la 10 iunie de ortodocși. Semnificație, tradiții și obiceiuri

Înălțarea Domnului se celebrează la 40 de zile de la Învierea Sa. Anul acesta, Înălțarea Domnului este sărbătorită pe 10 iunie la ortodocși, în timp ce la la catolici a fost sărbătorită pe 13 mai. Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Răsărit, cât şi în Apus la 40 de zile după Paşte, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.


Oamenii se salută în această zi cu formulele “Hristos s-a Înălţat!” şi “Adevărat s-a Înălţat!”.

Timp de patruzeci de zile de la Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că el este Mântuitorul înviat.

La sfârşitul celor 40 de zile, Mântuitorul s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, s-a înălţat la cer sub privirile lor.

Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor.

Micuţa capelă rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos.

Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

De sărbătoarea Înălţării Domnului este şi Ziua Eroilor, în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, la troiţele şi monumentele închinate acestora fiind făcute praznice de pomenire.

Pomenirea eroilor la sărbătoarea Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare naţională bisericească.

Din 2003, ziua Înălţării Domnului a fost stabilită prin lege şi sărbătoare naţională a poporului român.

Tradiții și obiceiuri

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas, după numele ciobanului care a stat ascuns după pietre, a urmărit uimit şi apoi a povestit înălţarea domnului.

De Ispas, în unele zone, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc, pentru că se crede că şi Iisus a avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean, ca să fie feriţi de rele şi de boli.

În această zi se sfinţesc plantele de leac, leuşteanul, paltinul şi alunul. Tot în tradiţia populară se spune că cine moare de Ispas nu mai trece prin Judecata de Apoi, ci ajunge direct în Rai.

La Înălţarea Domnului sunt, în unele zone, Moşii de Ispas, când se fac pomeniri pentru morţi, mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar oamenii îşi pun la ferestre frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu.

Sursa Stirile PRO TV 

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.7 ° C
3.7 °
3.7 °
77 %
2.7kmh
100 %
vin
9 °
S
12 °
D
10 °
lun
13 °
mar
8 °

Niciun articol afișat