back to top
duminică, decembrie 28, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Încă o imunitate pentru parlamentari

Parlamentarii şi-au votat încă o imunitate. Senatorii şi deputaţii care şi-au angajat copiii, nepoţii sau nevestele la cabinetele parlamentare înainte de 2013 vor scăpa nepedepsiţi. Aleşii au uitat de rivalităţi politice şi au votat aproape toţi „pentru”. Unul singur s-a abţinut şi niciunul nu a fost împotrivă.

Senatorii şi deputaţii au uitat de rivalităţile de partid. Au votat cot la cot pentru iertarea celor care şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare înainte de 2013. Explicaţia lor este că până atunci, statutul nu interzicea acest lucru. Liderii social-democraţi şi liberali au părut uimiţi de rezultatul votului.

„Sunt neplăcut surpinsă. Atât i-a dus capul. Mai mult nu am ce să comentez. O să îi întreb pe cei doi lideri de grup de la noi”, a declarat Alina Gorghiu, copreşedintele PNL.

„Îmi asum că nu am fost atent. Mi se pare un demers nefericit. Nu văd ce efecte pot să aibă, doar subiecte de discutie”, a spus Liviu Dragnea, preşedintele PSD.

Unul dintre cei care au votat pentru adoptarea legii este Marian Neacşu, secretarul general al PSD. El a fost condamnat definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru că şi-a angajat fiica la biroul lui parlamentar între 2009 şi 2013.

„Aceasta lege de intepretare nu influenţează cu nimic situaţia mea juridică. Nu voi putea candida”, susţine Marian Neacşu.

Liberalul Mihăiţă Calimente şi-a angajat şi el fiul la biroul parlamentar.

„Ne-am trezit peste noapte că suntem vinovaţi pentru că s-a modificat o lege în 2013. Din punct de vedere moral, nu ştiu, putem interpreta că legea interpreta dreptul la muncă şi să interzici dreptul la muncă, din punct de vedere moral, nu e normal”, a explicat Mihăiţă Calimente.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate spune că deciziile ANI nu ţin cont de Statutul parlamentarilor, ci de alte legi aflate în vigoare.

„Ne aşteptăm ca în cele 30 de cazuri pe care le avem în prezent pe rol în diferite stadii de judecată probabil că va fi invocată această chestiune. Bătălia se va duce în instanţele de judecată”, spune Bogdan Stan, preşedintele ANI.

Experţii în drept constituţional văd o singură cale de rezolvare a acestui conflictul dintre Parlament şi Agenţia de Integritate.

„Ce poate face ANI? Singura problemă care se pune este a unui conflict de natura constituţională, pe care să-l discute Curtea Constituţională, dar chiar şi în această ipoteză cred că sunt mici şanse de reuşită”, spune Ioan Stanomir, profesor drept constitutional.

În situaţie de conflict de interese după ce şi-au angajat rudele au fost găsiţi peste 50 de parlamentari din fosta şi actuala legislatură.

Parlamentari în conflict de interese:

PSD – 21

PDL – 11

PNL – 6

UDMR – 6

minorităţi naţionale – 8

PC -1

PPDD – 1

PULSUL ZILEI

La ce nivel a ajuns datoria guvernamentală a României

Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie, până la 1.095 miliarde lei, de la 1.084 miliarde de lei, în luna precedentă, conform AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 58,9%, de la...

Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost primul martir creștin şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Sfântul Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni şi au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de...

Decizie revoltătoare a Guvernului. Se taie alocația de hrană pentru cei 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA

Federația UNOPA protestează vehement față de decizia Guvernului PSD, PNL, USR, UDMR de a tăia indemnizația de hrană de care beneficiau 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA din România și cere anularea imediată a deciziei. Prin Ordonanța...

Fără șantiere deschise în 2026 pe A8. „Un an al proiectării”

Aproape 96 kilometri din cei 146 de kilometri de autostradă deschiși în România în 2025 sunt pe direcția Moldovei, pe autostrada A7, potrivit unei analize publicate pe Facebook de Adrian Covăsnianu, expert în infrastructura rutieră. Datele arată că aproximativ...

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Niciun articol afișat