Încă o şedinţă pentru reabilitarea „Palatului Cantacuzino”

 

O nouă şedinţa pentru obţinerea unei finanţări din fonduri europene necesare reabilitării Palatului Cantacuzino din Paşcani. Marţi 18 septembrie de la ora 10.00 consilierii locali sunt convocaţi să aprobe, din nou, documentaţiile tehnice şi bugetul proiectului şi să le revoce pe cele anterioare.

Este a patra şedinţă pe acesta tema, situaţie care ridică numeroase semne de întrebare. Reprezentanţii Primăriei spun că de acesta dată, trebuie adăugat în bugete un supliment de TVA de aproape 3000 Lei , pentru o plată făcută înainte de diminuarea taxei pe valoare adăugată, la solicitarea specialiştilor de la ADR Nord – Est.

Contractul de finanţare ar urma să fie încheiat în luna octombrie,  conform ultimilor precizări ale edilului sef.

Primăria Paşcani a fost înştiinţată că proiectul depus în vara anului 2016 este eligibil şi intră la finanţare.
Investiţia este estimată la 21,9 milioane de lei, adică cca 4,7 milioane de euro. Cofinanţarea de la bugetul local este de doar 2% dar ar putea creşte cu încă câteva procente pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile.

 

Proiect de HOTARARE privind modificarea HCL 145 din 24.08.2018 privind aprobarea proiectului şi a cheltuielilor legate de proiect < REABILITARE, CONSERVARE ŞI REVITALIZAREA PALATULUI CANTACUZINO-PAŞCANU ŞI A TERENULUI AFERENT > Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de Investiţii 5.1. – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural, Apel de proiecte nr. POR/2016/5/5.1/1 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind revocarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 164/06.09.2018 privind aprobarea modificării indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: ”Reabilitare, conservare și revitalizarea Palatului Cantacuzino – Pașcanu și a terenului aferent”, str. Aleea Parcului, nr. 7, municipiul Pașcani, jud. Iași, aprobați prin H.C.L. nr. 195/18.11.2016 privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: ”Reabilitare, conservare și revitalizarea Palatului Cantacuzino – Pașcanu și a terenului aferent”, str. Aleea Parcului, nr. 7, municipiul Pașcani, jud. Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea modificării indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: ”Reabilitare, conservare și revitalizarea Palatului Cantacuzino – Pașcanu și a terenului aferent”, str. Aleea Parcului, nr. 7, municipiul Pașcani, jud. Iași, aprobați prin H.C.L. nr. 195/18.11.2016 privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: ”Reabilitare, conservare și revitalizarea Palatului Cantacuzino – Pașcanu și a terenului aferent”, str. Aleea Parcului, nr. 7, municipiul Pașcani, jud. Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
câțiva nori
9 ° C
9 °
9 °
74 %
1.9kmh
15 %
D
20 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
7 °
J
3 °

Niciun articol afișat