Cardurile pentru alimente vor fi alimentate cu o nouă tranșă de 250 de lei, iar sumele urmează a se regăsi la beneficiari începând din data de 14 august.
Sunt 2,6 milioane de beneficiari eligibili pentru ajutoarele sociale de acest fel, a anunţat, luni, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, pe pagina sa de Facebook, transmite Agerpres.
Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt: persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei; familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei; familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare; pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
„Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde”, a precizat ministrul.
Sursa: Agerpres