Încă un interviu pentru şefii de la apă şi salubritate

Concurs cu ghinion pentru stabilirea membrilor Consiliilor de Administraţie la societatea de apă şi cea de salubritate aflate în subordinea Consiliului Local Paşcani. După anularea hotărârilor legislativului local prin care a fost stabilită noua componenta, şi interviurile care au avut loc marţi şi miercuri, Primăria organizează un nou interviu, luni de la ora 10.30. Asta deoarece la examinările de zilele trecute nu au participat toţi cei înscrişi pe liste iar numărul celor care au trecut probă este insuficient pentru completarea CA-urilor. Purtătorul de cuvânt al instituţiei a spus că societatea care se ocupa de organizarea concursului a luat această decizie pentru a asigura un tratament egal şi nediscriminatoriu tuturor candidaţilor. Asta după ce unii dintre ei erau plecaţi deja în concediu şi nu au fost anunţaţi din timp.
Tot luni ar urma să fie publicate şi rezultatele finale. La interviu nu au participat şi alte persoane deoarece administraţia locală doreşte reconfirmarea în funcţie a celor care au fost revocaţi prin anularea hotărârilor aprobate de Consiliul Local nu a altor persoane. Deşi nu se mai afla în funcţie tot ei asigura conducerea societăţilor, în momentul de faţă. Dovada sunt deciziile care au fost luate în cadrul şedinţelor, chiar şi după anularea hotărârilor. În acest fel se încearcă îndreptarea unei erori administrative fără alte efecte juridice. Concursul este organizat de ACSA Research&Consulting SRL Iaşi societate care a acordat servicii de consultant politica primarului Dumitru Pantazi, în Campania electorală din 2012.

PULSUL ZILEI

ANCHETĂ PENALĂ PRIVIND CORESPONDENȚA PENTRU C.L. PAȘCANI

Registrele de corespondență ale legislativului pășcănean vor fi verificate de procurorii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Este vorba de o cercetare penală în urma unei plângeri depuse anul trecut de consilierul Sorin Olariu. Consilierul pășcănean a cerut intervenția...

Bugetarii fără creșteri în 2026: salariile și sporurile rămân la nivelul anului trecut

Autoritățile încearcă să limiteze creșterea cheltuielilor bugetare într-un context în care finanțele publice sunt supuse unor presiuni ridicate Guvernul intenționează să mențină în 2026 nivelul actual al salariilor și al sporurilor din sectorul public, potrivit expunerii de motive care însoțește...

Probleme cu apa pe unele străzi din Pașcani. La Târgu-Frumos va fi întreruptă furnizarea întrerupe pe 12 martie

Apa a fost întreruptă din nou la Pașcani, de aceasta dată în câteva cartiere, din seara de 9 martie, de la ora 22:30. Măsura a fost luată din cauza unor „multiple avarii apărute la conductele de distribuție a apei...

AJUSTĂRI DE TAXE. VOT PENTRU TRANSPORTUL PUBLIC

Consilierii locali din orașul Târgu Frumos au fost convocați de primar în ședință extraordinară pentru a diminua unele taxe și impozite locale. Dezbaterile au avut loc marți, 10 martie, de la ora 13:00. Mai exact, au fost reduse la...

Elevi ai Liceului „Miron Costin” Pașcani, calificați în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS

Comunicat: Echipa 4Real de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani s-a calificat în Finala Națională a Concursului European EU-CONEXUS „Think Smart, Create Green” 2026, competiție dedicată elevilor care propun soluții inovatoare pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților. Echipa este alcătuită...

Câți bani a atras Primăria Pașcani din fonduri europene?

  La ultima conferință de presă, un pășcănean care urmărea transmisia pe canalul de Facebook al BIT TV l-a întrebat pe primar dacă a auzit de fonduri europene, în contextul în care edilul s-a plâns că nu sunt bani la...

Românii pot investi din nou în titluri de stat TEZAUR. Dobânzi de până la 7% și venituri neimpozabile

Ministerul Finanțelor a lansat luni, 9 martie, o nouă ediție a Programului TEZAUR, prin care statul se împrumută de la populație prin titluri de stat destinate persoanelor fizice. Programul se desfășoară până pe 3 aprilie 2026 și oferă dobânzi...

Consilierii pășcăneni, în ședință de urgență. La Târgu Frumos sunt diminuate taxele și impozitele locale

Legislativul pășcănean este întrunit în ședință extraordinară pe 10 martie a.c., de la ora 10.00. Pe ordinea de zi este un singur proiect de hotărâre de modificare/completare a unei hotărâri cu privire la dotarea cu mobilier, materiale didactice și...

Șoferii își pot afla acum istoricul de amenzi și numărul de puncte de penalizare. Serviciul e valabil de pe 6 martie 2026

Poliția Română anunță noi funcționalități pe platforma digitală a Ministerul Afacerilor Interne, care permit șoferilor să consulte online starea dreptului de a conduce și numărul punctelor de penalizare, în secțiunea „Istoric de sancțiuni la regimul circulației”. Cum pot fi verificate...

Ce se întâmplă cu vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 23 martie pentru fiecare regiune a țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, valabilă între 9 - 23 martie. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în majoritatea regiunilor țării, cu maxime ce pot...
Paşcani
cer senin
7.1 ° C
7.1 °
7.1 °
55 %
4.4kmh
7 %
mie
17 °
J
14 °
vin
14 °
S
12 °
D
4 °

Niciun articol afișat