vineri, mai 9, 2025
8.2 C
Paşcani
Login

Încep controalele de Paște în piețele ieșene

In aproximativ o luna va fi Pastele motiv pentru care autoritatile vor face controale masive in piete. Inspectorii vor verifica atat produsele din carne, cat si lactatele si ouale. Fiermierii spun ca anul acesta carnea de miel va fi ceva mai scumpa, in jur de 25 de lei per kilogram. Potrivit fermierilor, cei mai buni miei sunt cei de la zece kg în sus, în carcasă, datorită condițiilor avantajoase și cărnii de calitate.

Gabriel Ciobanu, Director DSVSA Iasi : ,,Consumatorii care vor dori să cumpere, mai ales carnea de miel, în această perioadă, să o facă numai din unități înregistrate sanitar-veterinare. În zonele de restricție, mai ales consecutive confirmării focarelor de pestă porcină, o să fim foarte atenți, pentru că mișcarea mieilor se va face numai cu autorizația noastră de la Direcția Sanitar-Veterinară. În piețiile agroalimentare vom observa comercializarea ouăor, laptelui în această perioadă. Trebuie să fim foarte atenți, pentru că transportul ouălor trebuie să fie efectuat numai în mijloacele auto autorizate. Micii producători care vând direct laptele crud către consumatori în piețe trebuie să dețină o fișă de sănătate care să ateste starea de sănătate a animalelor de la care a fost obținut laptele”.

Sursa TELE M

Recomandări

Elev de la Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani calificat la Olimpiada Nationalǎ de Inteligențǎ Artificialǎ

𝐂𝐚𝐥𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐟𝐚𝐳𝐚 𝐧𝐚𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐎𝐥𝐢𝐦𝐩𝐢𝐚𝐝𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚̆ 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ Un elev al Liceului Teoretic Miron Costin din municipiul Pașcani s-a calificat la faza națională a...