Încep lucrările de modernizare și extindere a iluminatului public din municipiul Pașcani și suburbiile Blăgești și Gâștești. Primarul municipiului a semnat ordinul de începere a lucrărilor. Investiția are o valoare de aproape 5 milioane de lei, bani obținuți prin Administrația Fondului de Mediu.
Conform caietului de sarcini, investiția se va desfășura pe 24 de străzi secundare din municipiul Pașcani, Blăgești și Gâștești.
– Strada Avram Iancu; Strada Gâștești; Strada Henri Coandă (Tr. II), Strada Grădiniței, Strada Camil Petrescu, Aleea Calea Iașului; Strada Mihail Kogălniceanu, Strada Horia, Strada Cloșca, Strada Crișan; Aleea Ștefan cel Mare, Strada Sportului, Aleea C. Neculce, Strada N. Iorga, Aleea Tineretului, Strada Decebal;Strada Garabet Ibrăileanu, Strada Ștefan cel Mare, Aleea 1 Decembrie 1918; Strada Izvoarelor, Strada Mihai Eminescu, Strada Veronica Micle, Strada Aleea Izvoarelor, Aleea 22 Decembrie.
În total, prin acest proiect ar urma să fie amplasate 254 de noi corpuri de iluminat LED, care vor asigura un consum redus de energie și o durabilitate crescută, iar sistemul de telemanagement va permite monitorizarea și optimizarea consumului de energie în timp real.
Durata lucrărilor, după emiterea ordinului de începere, este de 18 luni.
