Încep pregătirile pentru pelerinajul Sfintei Parascheva: cine poate vinde obiecte de cult în curtea catedralei

Deşi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a început de câteva luni pregătirile pentru pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva de la mijlocul lunii octombrie, a venit şi primul anunţ oficial. Se păstrează situaţia din anii anteriori: mitropolia permite doar unităţilor de cult din Arhiepiscopia Iaşilor şi cele din ţară şi din străinătate să comercializeze obiecte de cult sau alte produse în curtea interioară şi pe strada din spatele Catedralei Mitropolitane.

Astfel, zona ocupată în trecut de comercianţi ambulanţi le rămâne închisă şi în acest an, având dreptul de a instala puncte de vânzare doar protopopiatele, mănăstirile, schiturile şi parohiile din Arhiepiscopia Iaşilor, cât şi unităţile de cult din ţară şi străinătate, din cadrul BOR, care primesc binecuvântarea ierarhului local. Decizia a fost luată Consiliul Eparhial de la Iaşi, menţionându-se că anul acesta perioada pelerinajului este gândită a fi între 8 şi 16 octombrie.

Nici unităţile de cult care doresc să vândă diverse obiecte religioase pe perioada pelerinajului nu pot să se prezinte pur şi simplu în intervalul respectiv la Iaşi. Au nevoie să depună un amplu dosar în care să prezinte documentele necesare pentru a primi autorizaţia de vânzare a obiectelor de cult şi a colportajului religios. Printre aceste acte se numără şi contractele de voluntariat sau de prestări servicii pentru persoanele care vor fi la corturi şi vor vinde obiectele respective. Dosarele pot fi depuse până pe 30 septembrie, inclusiv.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.8 ° C
13.8 °
13.8 °
68 %
5.6kmh
89 %
D
18 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °

Niciun articol afișat