Începe etapa judeţeană a concursurilor Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă

La fel ca în fiecare an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al Judeţului Iaşi, cu sprijinul Consiliului Judeţean Iaşi, organizează etapa judeţeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Private şi Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, competiţie ce are ca obiective perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor necesare intervenţiilor în situaţii de urgenţă.
Acestea se vor desfăşura în zilele de 6 şi respectiv 7 iunie, începând cu ora 10:00, pe Stadionul Tineretului din municipiul Iaşi.
Astfel, membrii serviciilor voluntare şi private vor avea de parcurs trei probe practice – “Pista cu obstacole pe 100 m”, „Ştafeta 4 x 100 m” şi „Dispozitivul de intervenţie”, unde vor demonstra că şi-au însuşit modul de funcţionare a tehnicii din dotare şi că sunt pregătiţi să intervină pentru stingerea incendiilor care pot izbucni la gospodăriile populaţiei sau la diferite instituţii şi obiective economice.
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă este postat pe site-ul ISUJ Iaşi, www.isujis.ro.
Serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă clasate pe primele trei locuri vor fi recompensate, la finalul concursurilor, cu medalii şi cupe asigurate de către Consiliul Judeţean Iaşi.
Amintim rezultatele deosebite obţinute în anii 2012 şi 2013 de către Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Lespezi, care a obţinut locul al II-lea la etapa naţională a acestui concurs şi de Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă S.C. Geo Sting S.R.L.Târgovişte Punct de Lucru OMV Petrom Iaşi, clasat pe locul V la aceaşi etapă în anul 2013.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al Judeţului Iaşi urează mult succes serviciilor participante!
ISU IASI

PULSUL ZILEI

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...
Paşcani
ninsoare ușoară
1.5 ° C
1.5 °
1.5 °
82 %
3kmh
94 %
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
12 °
mar
14 °

Niciun articol afișat