Începe judecata “lotului de la Hârlău”

Magistraţii au confirmat acuzaţiile imputate de procurori. Decizia este definitivă. Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au stabilit că rechizitoriul întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţe în dosarul fostei conduceri a oraşului Hârlău este legal întocmit, decizia fiind definitivă. Magistraţii au stabilit ca dosarul să iasă din procedura de cameră preliminară, urmând astfel a începe judecata propriu-zisă.

În acest dosar, sunt judecaţi pentru fapte de corupţie sau asimilate celor de corupţie Constantin Cernescu, fostul primar din Hârlău, Florin Ţăpuşă, fostul viceprimar, Ioan Amariei, directorul Ocolului Silvic, dar şi Dumitru Simionescu, şeful Poliţiei din Hârlău. Ancheta din acest dosar a pornit de la un denunţ făcut împotriva lui Ioan Amariei, care a fost reclamat că în perioada iunie – august 2014 a solicitat de la un om de afaceri trei uşi de garaj, precum şi neplata unei lucrări executate la casa sa. Totul în schimbul derulării unui contract încheiat de instituţia publică la care lucra. Procurorii mai notează că, ulterior, Amariei i-ar fi cerut şi 10.000 de lei respectivului om de afaceri.

„În perioada septembrie 2014 – decembrie 2015, inculpatul Amariei Ioan, în aceeaşi calitate, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, în sensul că a dispus şi a determinat mai multe persoane, printre care şi pe inculpatul Cojocaru Constantin, să elibereze diferite cantităţi de material lemnos fără întocmirea documentelor legale sau consemnând în mod fals vânzarea unui sortiment de material lemnos cu o valoare inferioară“, au precizat procurorii.

Printre beneficiarii materialului lemnos s-au numărat primarul Cernescu, dar şi şeful Poliţiei din oraş, Dumitru Simionescu. Pe 11 august 2015, mai arată anchetatorii, Amariei, împreună cu Pavel Dulgheru nu au confiscat o cantitatea de material lemnos găsită asupra unei persoane care nu avea documente justificative.

„Acţionând în maniera de mai sus, inculpatul Amariei Ioan a provocat un prejudiciu de 15.228,73 lei Direcţiei Silvice Iaşi, concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii materialului lemnos“, au mai precizat procurorii.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Tichetul de energie pentru consumatorii vulnerabili, prelungit până la finalul lui 2026, fără depunerea unei noi cereri

Persoanele care beneficiază deja de tichetul de energie în valoare de 50 lei nu trebuie să depună o nouă cerere pentru a obține ajutorul până la finalul anului, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Acordarea...

Opoziția a avut dreptate! Restaurantul din proiectul „Peștișorul”, eliminat pentru a putea fi semnat contractul de finanțare

Ies la iveală noi probleme în proiectul depus la finanțare pentru modernizarea lacului Peștișorul. Administrația locală nu poate semna contractul pana când nu va face o serie de modificări și clarificări mai ales în legătura cu funcționalitatea clădirii care...

Când vor fi asfaltate străzile din Aerodrom

Străzile din cartierul Aerodrom nu vor fi asfaltate nici in acest an. Administrația locală are în vedere lucrări de asfaltare doar pe 3 străzi din bugetul local anul viitor. Până atunci ar urma să fie realizate documentațiile tehnice. Este vorba...

Ședință despre problemele școlilor din Pașcani

Întâlnire importantă în sala de ședințe a Primăriei Pașcani. Pe 6 martie începând cu ora 10, directorii unităților de învățământ din municipiu au discutat împreună cu reprezentații Primăriei despre modul de gestionare a unor servicii din cadrul școlilor, după...

Spectacol aniversar și premiere, la final de sărbătoare la „Miron Costin” Pașcani – VIDEO

Zilele Liceului Miron Costin din municipiul Pașcani, în cadrul cărora au fost sărbătoriți cei 26 de ani de când școala poartă titulatura de liceu s-au încheiat vineri, 6 martie, cu activități cu ecou. De dimineață, la Clubul Copiilor a avut...

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului „Muguri de cântec românesc” organizat de Ansamblul Profesionist „C-tin Arvinte” al Consiliului Județean Iași

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului "Muguri de cântec românesc" organizat de Ansamblul Profesionist "C-tin Arvinte" al Consiliului Județean Iași "Dragi prieteni, Astăzi încep înscrierile pentru ediția a VI-a a Concursului de interpretare vocală a cântecului popular ”Muguri de...

Tânăra pictoriță din Pașcani, Alexandra Atodiresei, vă invită la o nouă expoziție. „Universul feminin”, vernisaj de 8 martie, la Pașcani

Tânără pictoriță din municipiul Pașcani, Alexandra Atodiresei, a pregătit un nou eveniment cu arta ei. Este vorba despre o nouă expoziție intitulată "Universul feminin", a cărei vernisaj va avea loc pe 8 martie, de la ora 14:00 la Elite...

Tâlhărie la Pașcani pe stradă. O fetiță a fost lăsată fără telefon. Doi jandarmi l-au prins pe făptaș în scurt timp

Intervenție rapidă la Pașcani a jandarmilor. Doi dintre colegii de la Detașamentului de Jandarmi Târgu Frumos, plt. Ioan R. și plt. Nicușor B., dacă are activează la Pașcani au reușit să prindă un hoț la scurt timp după ce...

O nouă mobilitate internațională pentru trei cadre didactice de la Liceul Special Moldova

C.P. În cadrul primului an de acreditare, prin proiectul 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 ne dorim formarea continuă a cadrelor didactice și a personalului auxiliar în diverse metode inovative: teatru incluziv, gamification și outdoor. În acest context, trei cadre vor participa în Spania,...
Paşcani
nori împrăștiați
2.1 ° C
2.1 °
2.1 °
79 %
0.3kmh
49 %
D
13 °
lun
13 °
mar
15 °
mie
14 °
J
11 °

Niciun articol afișat