Începe reforma în sănătate. Ce conține pachetul de măsuri pregătit de ministrul Rogobete: „Nu este vorba despre austeritate”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunțat miercuri, 20 august, punerea în dezbatere publică a documentului care aduce reforma în sistemul sanitar. „Respect pentru pacienți, demnitate pentru personalul medical, responsabilitate pentru spitale – o reformă absolut necesară pusă în transparență decizională”, a transmis acesta.

Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare și curaj de a schimba vechile practici. Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională proiectul unei Ordonanțe care aduce măsuri concrete pentru pacienți și pentru cei care conduc unitățile medicale. În ultimele zile, m-am consultat cu profesioniști din sănătate, cu sindicatele, cu asociațiile de pacienți și cu experți din industrie. Toate observațiile și propunerile au fost analizate cu seriozitate, pentru ca textul final să răspundă corect nevoilor reale. Nu este vorba despre austeritate, ci despre eficientizarea resurselor și despre un sistem mai funcțional, mai echitabil și mai transparent”, a transmis Alexandru Rogobete, pe FB.

Consorții medicale pentru servicii mai bune

Spitalele vor putea să se asocieze între ele pentru activități medicale comune, cercetare, investiții, dar și achiziții de medicamente și echipamente. Înseamnă resurse folosite mai eficient și servicii mai bune pentru pacienți, fără competiții inutile între spitale.

Manageri evaluați pe performanță

Am spus de multe ori că a fi manager într-un spital nu este un bonus, ci o mare responsabilitate. Până acum, criteriile de performanță erau învechite și nu reflectau adevărata eficiență administrativă și managerială. Prin această modificare, introducem criterii clare de management, indicatori de performanță relevanți și o regândire completă a modului în care se organizează concursul.

Managerii vor încheia contracte de maximum 4 ani, evaluate anual pe baza acestor indicatori clari. Dacă nu își ating obiectivele, contractele încetează.

Șefi de secție cu atribuții clare și responsabilitate

Șefii de secție, laborator sau servicii medicale vor avea contracte de administrare cu evaluare anuală.

Continuarea pe Adevarul 

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.6 °
42 %
5.7kmh
100 %
mar
10 °
mie
7 °
J
7 °
vin
6 °
S
9 °

Niciun articol afișat