Absolvenții de gimnaziu sau liceu cu vârste de minim 16 ani vor pute primi pentru șase luni o indemnizație de șomaj. Indemnizația reprezintă 50% din valoarea indicatorukui social de referință al asigurărilor pentru șomaj, informează Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, conform Adevărul.
Înregistreare în 60 de zile de la absolvire
Pentru a beneficia de acest ajutor financiar, absolvenții trebuie să se înregistreze în 60 de zile de la data absolvirii la agențiile de ocupare ca persoane în căutarea unui loc de muncă.
Cât despre absolvenții de liceu, chiar dacă au promovat bacalaureatul, chiar dacă nu, cele 60 de zile se calculează de la data în care s-a încheiat situația școlară.
Cei care n-au situația școlară încheiată, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigență.