Informare de ploi, precipitatii mixte si vant in intreaga tara, pana duminica seara

Meteorologii au avertizat ca de sambata dimineata pana duminica noapte vor fi ploi si vant in aproape toata tara, iar la munte va ninge si vor fi intensificari ale vantului cu viteze de peste 70 de kilometri pe ora.

Potrivit informarii transmise de Administratia Nationala de Meteorologie, care este valabila de sambata, ora 04.00, pana duminica, la ora 23.00, in vestul, centrul si nordul tarii va ploua pe arii extinse si vor fi intervale de timp in care ploile vor fi in general moderate cantitativ, astfel incat se vor cumula cantitati de apa de 15-20 de litri pe metru patrat si izolat peste 30 de litri pe metru patrat.
Sambata dimineata, in Maramures si in Transilvania, trecator vor fi si precipitatii mixte. In restul tarii vor fi averse cu caracter temporar si se vor semnala local.In zona montana vor fi precipitatii insemnate cantitativ, predominant sub forma de ninsoare, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri. Vantul va avea intensificari, cu rafale de peste 50-70 de kilometri pe ora, iar pe creste, peste 80-90 de kilometri pe ora, viscolind sau spulberand zapada.
Intensificari temporare ale vantului vor fi si in celelalte zone, in special duminica, cu viteze mai mari in sudul tarii, inclusiv in Bucuresti.

SURSA STIRILE PRO TV

PULSUL ZILEI

Un nou corp de clădire va fi construit la Școala „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos. Anunțul primarului despre investiție

Veste bună la Târgu Frumos. Administrația locală a anunțat faptul că a fost semnat contractul de lucrări pentru un nou corp de clădire ce va fi construit la Școala „Garabet Ibrăileanu” din oraș. Anunțul primarului despre investiție: "Dragii mei, Vă informăm...

„Caravana emoțiilor”, la Liceul Tehnologic Economic Nicolae Iorga Pașcani – FOTO

Peste 50 de elevi coordonați de doamnele profesoare Gurzun Mariana, Boboc Anișoara și Negoescu Narcisa de la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga”, Pașcani, au participat miercuri 25 martie 2026, la „Caravana emoțiilor”, desfășurând activități de educație nonformală și sănătate...

Elevii de la Liceul „Nicolae Iorga” Pașcani, le-au sărbătorit pe mame

Luna martie, considerată simbolic perioada renașterii și a reînnoirii, a fost marcată printr-o serie de activități speciale la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga Pașcani. Elevii au pregătit momente artistice dedicate mamelor, într-un eveniment plin de emoție și recunoștință. Programul a inclus...

Hârlăul scapă de păcănele

Orașul Hârlău scapă de păcănele. Hotărârea a fost luată de majoritatea consilierilor locali, la propunerea primarului Radu Curcă, în ședința convocată pe 27 martie a.c. Din cei 16 consilieri, 14 au votat pentru interzicerea organizării și exploatării jocurilor de...

Fragmente de dronă descoperite în pădure la Valea Seacă. Originea, încă necunoscută

Situație neobișnuită semnalată miercuri seara, 25 martie, în zona împădurită de la Valea Seacă, unde un localnic a descoperit mai multe fragmente de la o dronă. Bărbatul a alertat imediat autoritățile, iar la fața locului s-au deplasat polițiști, alături de...

Un bloc în locul celei mai vechi școli din Pașcani? Propunerea primarului Pintilie i-a uimit pe consilierii județeni

Administrația locală din Pașcani intenționează să dărâme un monument istoric - școala nr. 1, printre cele mai vechi din municipiu, iar în locul ei să fie construit un bloc pentru cadrele medicale. Este doar o idee lansată chiar de primarul...

Recital de pricesne și cântece pascale, la Clubul Copiilor Pașcani, pe 2 aprilie

Clubul Copiilor din municipiul Pașcani vă invită în apropierea sărbătorilor pascale la un recital de pricesne și cântece pascale. Evenimentul va avea loc joi, 2 aprilie, de la ora 16:00 și este susținut de Grupul Vocal DOR, profesor coordonator...

Prognoza meteo de Paşte şi de Florii. Val de frig şi ploi de la sfârşitul lunii martie

Vremea schimbă foaia: în loc de primăvară, vin temperaturi de toamnă târzie, ba chiar iarnă prin unele locuri. Nici de Florii şi Paşte nu e mai bine. Frig şi ploi din belşug. După câteva zile de răsfăţ, soarele iese din...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.8 ° C
14.8 °
14.8 °
47 %
6.3kmh
85 %
J
14 °
vin
14 °
S
16 °
D
12 °
lun
9 °

Niciun articol afișat