2.5 C
Paşcani
joi, decembrie 26, 2024

Injuratura de 300 de lei. O femeie băută a fost amendată de poliţişti

Amenzi pe bandă rulantă pentru o femeie din Român care, de această dată a fost depistată de către poliţişti că înjură ca la uşa cortului în faţă unei biserici din Paşcani pe toţi cei care i-au ieşit în cale, chiar şi pe un om al lăcaşului de cult.

Este vorba despre Maria Blaga în vârstă de 62 de ani care a fost sancţionată, pentru gestul sau, cu o amendă de 300 de lei, conform legii. Femeiea se află sub influenţă băuturilor alcoolice.

Menţionăm că aceasta a mai primit amendă de la Poliţia Locală a Municipiului în ultima perioada pentru că a rupt flori din spaţiul public, din rondurile de pe Esplanada şi din faţă Bisericii Catolice din Paşcani, dar s-a ales şi cu dosar penal pentru furt pentru că a luat de pe o banca din Gara oraşului o sacoşă ce avea un laptop, documente şi o sticlă cu apă, bunuri ce au fost vândute pe ţigări, cafea şi alcool.

Materialul video in cadrul buletinului de stiri INFOBIT.

Recomandări