Instituţiile publice din Paşcani vor fi închise luni. Vezi programul serviciilor

casierie inchisa

Toate ghiseele municipalitatii, Primarie, Consiliului Local si Finantele Publice vor fi inchise la inceputul saptamanii viitoare. Sarbatoarea Rusaliilor – zi libera acordata prin lege, cade in acest an in ziua de luni, functionarii urmand sa scape de o zi de munca.

Transportul in comun va functiona luni, ca intr-o zi de duminica, pana la ora 16.00. Toate casieriile regiilor publice vor fi inchise, asa ca persoanele care nu si-au achitat facturile vor trebui sa astepte pana marti. Inchise vor fi si cabinetele medicale din cadrul spitalului Municipal Pascani – Ambulatoriu. Directorul medical, Diana Acsinte spune ca liniile de garda vor fi asigurate, la fel si urgente, pacientii putand sa se adreseze la Compartimentul de Primiri Urgente.

Site-ul oficial al Poştei Române informează, printr-un comunicat de presă, că în data de 24 iunie a.c., toate oficiile poştale şi subunintăţile poştale subordonate acestora din toată ţara vor fi închise. „Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora prima şi a doua zi de Rusalii sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează“, se arată în comunicatul Poştei.

Şi angajaţii din unele bănci vor avea liber luni, de Rusalii.

Rusaliile reprezinta una dintre cele mai importante sarbatori crestine, care semnifica, potrivit traditiei religioase, coborarea Sfantului Duh peste ucenicii lui Iisus.

Angajaţii români se află pe ultimele locuri din lume în ceea ce priveşte numărul de zile libere pe care le primesc în afara celor de concediu, întrucât legea permite numai 11 zile libere pentru sărbătorile legale: 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 Mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 1 decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun, din care două cad întotdeauna duminica (prima zi de Paşti şi Rusaliile).

Cu 11 zile libere pentru sărbătorile legale, românii se situează pe acelaşi nivel cu angajaţii din Suedia, Italia şi Brazilia, arată un studiu.

PULSUL ZILEI

Adolescente din comuna Ciohorăni, date dispărute

Comunicat: LE-AȚI VĂZUT? La data de 15 octombrie a.c., polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au fost sesizați cu privire la faptul că APOSTOL IOANA, de 18 ani și APOSTOL DUMITRIȚA MIHAELA, de 14 ani au plecat de...

CJ Iași aprobă un centru pentru victimele violenței domestice. Investiție de peste 2,5 milioane de lei

Un nou centru pentru victimele violenței domestice ar urma să fie amenajat la Iași printr-o investiție de peste 2,5 milioane de lei. Proiectul a fost aprobat în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean. Consiliul Județean Iași a aprobat, în ultima...

Un nou eșec pentru asfaltarea unor străzi din Pașcani. Aviz negativ din cauza primarului?

Primăria Pașcani are din nou probleme cu documentațiile tehnice necesare pentru asfaltarea unor străzi în cartierul Aerodrom și suburbii. Este vorba despre studiile tehnice realizate de noii proiectanți contractați de administrația locală, după rezilierea altor două contracte, din aceleași...

România, pe primul loc în Uniunea Europeană la fake news și bullying online. Ce arată datele UE

Tinerii din România se confruntă mai des decât cei din alte state ale Uniunii Europene cu bullying online și informații false. Datele celui mai recent sondaj Eurobarometru realizat de Comisia Europeană plasează România pe primul loc în UE la...

FILIT ajunge și în acest an în școlile din Pașcani și Târgu Frumos. Cine sunt scriitorii care vor veni printre elevi

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT este un proiect ce reunește în România sute de profesioniști din domeniul cultural: scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti. Timp de 5...

O zi fără apa la Târgu Frumos

Comunicat: ApaVital desfășoară lucrări programate în vederea igienizării rezervorului de apă din orașul Târgu Frumos Pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă din orașul Tg. Frumos, de 5.000 mc capacitate, ApaVital va desfășura lucrări programate care vor necesita întreruperea temporară a...

Apă cu porția în comuna Tătăruși

În comuna Tătăruși, apa va fi restricționată până la sfârșitul acestei luni. Operatorul ApaVital a anunțat că, în perioada 19–31 octombrie a.c., programul de furnizare va fi redus la 11 ore, în intervalele 06:00–13:00 și 18:00–22:00. Operatorul a motivat...

PSD Pașcani: TREI PROIECTANȚI ȘI NICIUN AVIZ FAVORABIL pentru loturile 1 și 2 din Anghel Saligny. Cine răspunde pentru timpul pierdut?

Comunicat: Administrația liberală din Pașcani trebuie să explice public de ce, nici după apelarea la cel de-al treilea proiectant, nu s-a reușit obținerea avizului favorabil al Poliției Rutiere pentru loturile 1 și 2 ale proiectelor finanțate prin Programul Anghel...

Invitație la teatru: „Rampa teatrală” – 14 trupe pe scena Casei de Cultură Pașcani

Invitație la teatru pe scena Casei de Cultura din Pașcani. Evenimentule ste programat pe 23 octombrie a.c. „Dragi iubitori ai teatrului,Vineri, 23 octombrie 2026, începând cu ora 10.00, în Sala de Spectacole a Casei de Cultură, vă invităm să participați...

Regulamentul refacerii infrastructurii rutiere, ilegal

Regulamentul privind refacerea infrastructurii rutiere din Pașcani în urma intervențiilor pentru realizarea unor lucrări urmează să fie anulat pe motiv că este ilegal. Hotărârea a fost aprobată în ședința din 30 septembrie a.c., la inițiativa primarului Marius Pintilie, cu...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
10.9 °
10.9 °
89%
5.5m/s
100%
mar
17 °
mie
18 °
J
16 °
vin
13 °
S
12 °

Niciun articol afișat