Ordinul ministrului Transporturilor privitor la organizarea si atestarea scolilor auto si a instructorilor autorizati trebuie sa fie suspendat. Aceasta este decizia magistratilor Curtii de Apel Suceava. Verdictul judecatorilor este unul definitiv si executoriu. Primii care au contestat in instanta ordinul respectiv au fost instructorii din Botosani.
Zilele acestea li s-au alaturat membrii Sindicatului Judetean al Instructorilor Auto (SJIA) din Iasi, prin presedintele Antonio Costin Marcelli, care a promovat o actiune asemanatoare la Curtea de Apel Iasi.
„Decizia judecatorilor suceveni face referire la instructorii din Botosani. Dar ministerul nu poate avea doua masuri pentru aceeasi activitate. Sunt convins ca in cel mai scurt timp, ni se va da dreptate si noua, celor din Iasi”, a declarat Antonio Marcelli. Decizia instantei a fost inaintata secretarului de stat de la Ministerul Transporturilor (MT), Nicu Buica.