luni, iunie 16, 2025
28.3 C
Paşcani
Login

Întâlnire între autorități și asociațiile de proprietari din Primăria Pașcani

Intâlnire cu reprezentanții asociațiilor de proprietari din Pașcani pe 23 iunie, de la ora 14:00, la Primăria municipilului în sala de seminarii. Un anunț în acest sens a fost publicat pe site-ul Primăriei.

 

Administrația locală invită președinții asociațiilor de proprietari, administratorii de condominii, precum și împuterniciții acestora, pentru a discuta mai multe subiecte precum: repararea, reabilitarea și menținerea în stare de siguranță a condominiilor, reabilitarea termică a blocurilor, în vederea creșterii eficienței energetice, utilizarea eco-insulelor digitalizate, gestionarea deșeurilor și curățenia în zonele de locuit precum și alte probleme semnalate de locatari prin intermediul asociațiilor.

Este important de știut faptăul că în acest an nu sunt fonduri disponibile prin programe guvernamentale sau europene pentru anveloparea blocurilor. De asemenea, nici de la bugetul local nu sunt alocate sume pentru lucrări de reparație în subsolurile blocurilor.

De precizat este faptul că, potrivit unor informații din 2022, în municipiul Pașcani erau circa 134 de asociații de proprietari iar în  restul scărilor de bloc au fost desemnanți reprezentanți în relația cu furnizorii de servicii. Până acum au fost reabilitate termic cu fonduri publice doar două blocuri turn, în timpul administrației Crăciunescu.

Recomandări

Aleșii locali din Pașcani au uitat sau nu vor să își prezinte rapoartele de activitate

  Aleșii locali din Pașcani au omis să își facă publice rapoartele anuale de activitate, conform prevederilor legale. Până în prezent, nici primarul Marius Pintilie...