Intalnire intre sefii Asociatiilor de Locatari din Pascani si Administratia Locala. Pascanenii reclama pierderi mari la apa si facturarea eronata a caldurii VIDEO

 

Astazi, 27 noiembrie 2012, la Primaria Municipiului Pascani a avut loc o intalnire intre reprezentantii asociatiilor de locatari din Pascani si Administratia Locala. La aceasta intrunire au raspuns prezent 10 sefi de asociatii, iar din partea autoritatilor au fost in sala primarul, Dumitru Pantazi, viceprimarul, Vasile Axinte, administratorul public Gica Zanet, directorii de la cele doua regii Georgeta Sandu si Ioan Prisecare, din partea SC CLP Eco-Salubritatea, Eugen Chiriac iar din partea Politiei Locale, Vasile Avasiloaiei.

Pe parcursul a aproximativ doua ore, conducerea orasului a dorit sa afle de la reprezentantii asociatiilor care le sunt doleantele si mai ales cu ce probleme se confrunta pentru a se putea gasi cat mai rapid solutii.

Principala problema pe care acestia au ridicat-o a fost cea a pierderilor la apa. Ei spun ca felul in care cei de la Prest Serv Apa factureaza este mai mult decat defectuos iar unii locatari declara lunar cantitati mult mai mici de apa.

Seful asociatiei numarul 14, a dat si un exemplu in acest sens. El si cu sotia sa platesc factura pe luna pentru 9 mc de apa, pe cand o familie formata din 7 membri de pe aceeasi scara declara ca a consumat luna trecuta doar 2mc.

Sefii de asociatiei au tinut sa aduca in atentia directorului Prest Serv Apa, faptul ca la blocul Moldova, ar fi fost intr-o luna o pierdere de apa de 100 mc.

O solutie in acest sens a venit din partea primarului care a spus ca locatarii ar trebui sa isi monteze contor comun pe holul scarilor de bloc, iar acestea sa fie schimbate la un anumit timp.

Un alt sef de asociatie, Diaconu, spune ca a vazut la centralele termice oameni care folosesc apa pentru a-si spala covoarele sau chiar masini, si a intrebat despre acea cantitate de apa de cine este platita?

Unii au tinut chiar sa aduca modelul de facturare din alte orase, cum este Iasul, unde cine nu deschide la usa in momentul in care cei de la regie vin sa citeasca contorul, va prelua toate pierderile.

O alta problema pe care acestia o ridica este cea a pierderilor din subsoluri, datorita conductelor sparte din acestea. Sefii de asociatii spun ca locatarii nu au bani pentru a repara aceste conducte.

Sefa Asociatiei de proprietari nr 2, a ridicat problema platii energiei electrice pe anumite scari sau a gazului. De exemplu la Blocurile B11 si B12, datorita faptului ca furnizarea de gaz a fost sistata, cetatenii si-au cumparat butelii.

Nici directoarea RAGCL, Georgeta Sandu, nu a scapat de gura sefilor de asociatie care ii spun ca la unele blocuri nu se respecta cota comuna de 30%, si ca aceasta urca in lunile octombrie si noiembrie la 50%. In replica, Georgeta Sandu a spus ca un astfel de lucru este imposibil sa se fi intamplat.

Lipsa unui instalator este si ea simtita de catre pascanenii ce locuiesc la blocuri. Primarul a spus ca aceasta problema este mai delicata, pentru ca mentenanta conductelor sa fie in regula, acel om trebuie angajat si platit. Problema se pune cu banii pentru acesta, pentru ca locatarii nu vor sa plateasca un instalator care are maxim 2 interventii pe luna in subsoluri.

La finalul intalnirii viceprimarul, Vasile Axinte a cerut pascanenilor sa fie mai ordonati si sa se organizeze mai bine, pentru ca nu este de datoria Primariei sa vina sa faca curat pe casa scarii, la subsol sau in parcurile din fata blocului.

Concluzia intalnirii a fost trasa de primar, care a spus ca din luna ianuarie a anului viitor, va avea intalniri lunare cu sefii de la asociatiile de proprietari la Casa de Cultura unde ii asteapta si pe locatari. Tot el a spus ca va merge sa discute cu pascanenii pentru a intelege mai bine problemele acestora.

PULSUL ZILEI

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DINȚI SĂNĂTOȘI, ZÂMBET PERFECT. CUM ALEGEM CORECT TRATAMENTELE – VIDEO

Dinți sănătoși, zâmbet frumos! Ce trebuie să știm despre sănătatea orală? Când mergem la stomatolog? Cât de importantă este prevenția? Aparatele dentare sunt doar pentru copii și tineri? Iar implanturile dentare sunt o soluție potrivită pentru oricine? Într-o nouă ediție „Sănătate...

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. Conducerea unității medicale a precizat într-un anunț pe pagina de Facebook că în perioada 15 octombrie-31 decembrie, spațiul de Primiri Urgențe va trece printr-o amplă...

Rapsodia Toamnei” în comuna Miroslovești. Două zile de sărbătoare cu bal, spectacol artistic și degustări de preparate tradiționale

Locuitorii comunei Miroslovești sunt invitați, în zilele de 7 și 8 noiembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Rapsodia Toamnei”, organizat cu prilejul hramului satelor Soci, Verșeni și Mitești. Manifestările vor cuprinde un bal la Căminul Cultural din...

Primăria Pașcani a scos la licitație terenul pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 4 noiembrie

Primăria Pașcani a scos la licitație închirierea terenul de pe esplanadă pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 30 octombrie. Anuntul cu toate detaliile poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pașcani la acest link. Data și locul...

Parcul fotovoltaic din Cristești este în plin proces de construire – VIDEO

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire - VIDEO "Parcul fotovoltaic este în plin proces de construire, iar zgomotele pe care le auziți din zona fostului C.A.P. Cristești provin de la soneta cu ajutorul căreia sunt bătuți...

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...

Săpături arheologice pentru autostradă și la Heleșteni. Ce trebuie să știe proprietarii

Sursa foto: focuspress.ro În perioada următoare vor avea loc săpături arheologice pe viitorul traseul al autostrăzii A8, tronsonul Târgu Neamț - Târgu Frumos și pe raza comunei Heleșteni. Autoritățile locale au informat cetățenii cu privire la aceste lucrări. Concret, echipele...

Schimbări în Justiție. Inteligența artificială ar putea fi folosită în instanțe

Schimbări în Justiție. Premierul desemnat Luca Niculescu propune, prin programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, o serie de modificări în sistemul judiciar din România. Documentul prevede utilizarea inteligenței artificiale pentru redactarea unor acte procedurale, măsuri pentru reducerea duratei proceselor...

Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă. Greșeala pe care mulți șoferi o fac înainte de 1 noiembrie

Atenţie, şoferi! Nu vă grăbiţi la vulcanizare doar pentru că se apropie 1 noiembrie, dar nici nu aşteptați prima ninsoare ca să vă pregătiţi maşina pentru sezonul rece. Vremea se poate schimba de la o zi la alta, iar...

Harta administrativă a României ar putea fi redesenată după 58 de ani. Ce decizie s-a luat în Parlament

România ar putea începe pregătirile pentru o nouă organizare administrativ-teritorială, la 58 de ani de la stabilirea actualei structuri. Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au acceptat joi, 15 octombrie, ca partidele să înainteze propuneri pentru constituirea unei comisii speciale,...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
82%
5m/s
100%
vin
10 °
S
13 °
D
13 °
lun
11 °
mar
14 °

Niciun articol afișat