Într-un sat din India fiecare nume e un cântec unic. Cum primesc sătenii melodia care îi va însoți toată viața

Într-un sat îndepărtat din Meghalaya, locuitorii au trei nume: un nume obișnuit, o melodie distinctă și o melodie mai scurtă, care seamănă cu o poreclă.

Satul Kongthong este amplasat în mijlocul dealurilor East Khasi din statul Meghalaya, în nord-estul Indiei și este accesibil cu mașina, fiind la trei ore de capitala statului, Shillong.

Satul indian în care numele fiecărui locuitor este un cântec unic

Localitatea găzduiește o tradiție unică numită jingrwai iawbei, care înflorește aici de secole. Conform acestei tradiții, fiecărui nou-născut din Kongthong i se atribuie atât un nume obișnuit, cât și o melodie distinctă la naștere de către mama lor.

În timp ce numele lor este folosit doar în scopuri oficiale, această melodie devine identitatea lor la care răspund de-a lungul vieții.

Odată ce o persoană moare, melodia ei moare odată cu ea, pentru a nu fi repetată niciodată pentru altcineva.

“Este o expresie a dragostei și bucuriei nestăpânite a unei mame la nașterea copilului ei. Este ca un cântec al inimii unei mame, plin de tandrețe, aproape ca un cântec de leagăn”, a spus Shidiap Khongsit, o femeie aparținând tribului Khasi, unul dintre cele trei triburi din Meghalaya și cel care locuiește în Kongthong, intervievată de jurnalista Satarupa Paul pentru BBC.

Shidiap Khongsitare patru copii, iar numele lor melodii au lungimi de 14 până la 18 secunde și sunt foarte distincte. „Acestea sunt versiunile mai lungi și originale pe care le cântăm pe câmp, când trebuie să chemăm pe cineva dincolo de dealuri și văi”, a explicat ea.

În trecut, melodiile erau folosite pentru a nu se pierde unii de ceilalți în pădure în timpul vânătorii și, de asemenea, „pentru a îndepărta spiritele rele”.

„Noi credem că spiritele rele care locuiesc în păduri nu pot distinge melodiile noastre unele de altele sau de strigătele animalelor. Prin urmare, nu îți vine niciun rău atunci când ești chemat pe melodia ta în pădure”, a spus Khongsit.

Ea a explicat că există și o versiune mai scurtă, un extras din melodia lungă care seamănă cu o poreclă, care este cântă atunci când purtătorul ei este mai aproape, acasă sau la locul de joacă.

Când sunt auzite de departe, melodiile sună ca fluierături, motiv pentru care Kongthong a fost supranumit „Satul fluierăturilor”.

Practica ar putea avea o vechime de peste 500 de ani

Khongsit nu știe să dea detalii despre originea acestei practici. „Nimeni nu poate spune cu siguranță când a început, totuși cei mai mulți sunt de acord că a existat de când a apărut Kongthong”, a spus ea.

„Kongthong însuși a fost aici chiar înainte ca regatul Sohra să fie înființat de către oamenii noștri și de către cei din alte sate din zonă”.

Având în vedere că regatul Sohra a fost fondat în învecinatul Cherrapunji, renumit pentru că a fost odată cel mai umed loc de pe Pământ, cândva la începutul secolului al XVI-lea, acesta plasează vârsta satului – și, prin extensie, originea practicii – la peste 500 de ani.

Cu toate acestea, în tot acest timp, obiceiul nu a fost niciodată documentat, până de curând.

Dr Piyashi Dutta s-a născut și a crescut în Shillong și este în prezent profesor asistent la Amity School of Communication din Noida, lângă Delhi.

Ea a aflat despre Kongthong în timp ce cerceta subiectul matriliniarității pentru doctoratul ei.

„Meghalaya este o societate matriliniară, în care principiile matrilineale, etosul, tradițiile și obiceiurile sunt adânc înrădăcinate în sistem și transmise oral de generații în generație”, a spus ea.

“Kongthong nu face excepție. Aici practica melodiilor sau cântecelor ca nume este înrădăcinată în etosul lor cultural și transmisă oral. Este, de asemenea, o manifestare a matriliniarității lor.”

Jingrwai iawbei înseamnă o melodie (jingrwai) cântată în onoarea strămoșului rădăcină sau a primei mame a clanului (iawbei).

„Așadar, practicii îi este atașată și o conotație simbolică – că nu atribui doar o melodie unui nou-născut, ci îi acorzi și respect și îi cauți binecuvântarea strămoșului tău rădăcină.”

De fapt, lucrarea lui Dutta despre Kongthong, publicată în Indian Sociological Bulletin în 2016, este prima documentare a practicii.

În același an, cineastul indian premiat Oinam Doren a lansat un documentar de 52 de minute intitulat „My Name is Eeooow” despre Kongthong și tradiția sa unică.

Filmul, care a câștigat Premiul pentru Cultura Tangible la cel de-al 15-lea Festival de Film RAI de la Bristol, explorează ce se întâmplă cu această expresie maternă a iubirii atunci când copiii se mută în orașe mai mari și sunt expuși stilurilor de viață moderne.

Practica sătenilor din Kongthong atrage tot mai mulți turiști

Rothell Khongsit s-a mutat în Shillong pentru studii superioare și pentru a obține o râvnită slujbă guvernamentală, doar ca să renunțe la ea și să se mute înapoi în sat, spre supărarea mamei sale.

Acum el este președintele Comitetului de Dezvoltare a Satului Kongthong și secretar al Societății Cooperative de Agroturism Indigen din sat.

„Nu m-am mulțumit cu slujba bună guvernamentală din marele oraș”, a spus el. „Inima mea a fost aici cu satul meu și am fost pasionat de promovarea culturii noastre”.

Până de curând, povestește Rothell, sătenii nu au fost conștienți că practica lor unică ar putea fi o atracție pentru vizitatori.

„Pentru noi, este înrădăcinată în ADN-ul nostru. O femeie nu este învățată cum să compună o melodie, îi vine în mod natural după naștere.

Învățăm melodiile care ne-au fost atribuite nouă, precum și membrilor familiei și prietenilor noștri, la fel cum învățăm limba maternă – ascultându-le încă de la naștere.”

În ultimul timp însă, cu un interes din ce în ce mai mare în rândul străinilor datorită accesului și atenției sporite, satul începe să-și realizeze potențialul turistic.

În 2014, a fost construit un drum către Kongthong care a înlocuit traseul de drumeții anterior prin munți, iar cu un an mai devreme, în sat a fost construită o casă de oaspeți în stil tradițional folosind materiale locale precum bambusul.

De atunci, satul a primit un flux lent de călători din toată India.

În luna septembrie, a fost nominalizat pentru premiul UNWTO pentru cel mai bun sat turistic, care recunoaște „satele care adoptă abordări inovatoare și transformatoare ale turismului în zonele rurale în conformitate cu Obiectivele de dezvoltare durabilă”.

Rothell Khongsit are planuri de a dezvolta Kongthong ca sat de patrimoniu.

„Acest loc nu este pentru oamenii care doresc doar să viziteze obiectivele turistice; sincer, în afară de frumusețea naturală a peisajului, nu există prea multe de văzut”, a spus el.

„Kongthong este pentru cei cu gusturi exigente, cei care doresc să experimenteze cultura rară și unică pe care o avem aici, cei cărora le va păsa să asculte, să înțeleagă și să aprecieze ceea ce pot găsi doar aici și nicăieri altundeva.”

sursa fanatik