joi, iulie 10, 2025
16 C
Paşcani
Login

Inundații după furtuna de sâmbătă

Şoc şi groază pentru 4 familii din Târgu Frumos care locuiesc la ieşirea din oraş spre Războieni. Apa rezultată în urma ploilor torenţiale le-a inundat curţile şi ameninţa să le intre şi în case. Speriaţi oamenii au cerut ajutor prin numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat două autospeciale de pompieri. Intervenţia a avut loc sâmbătă noaptea, în jurul orei 23.00.

Din fericire pompierii au intervenit la timp şi cu ajutorul pompelor au scos apa din curţi. Nu au fost pagube materiale însemnate şi nici victime omeneşti.

Cea mai mare cantitate de precipitaţii, conform staţiilor pluviometrice a fost la Pârcovaci unde s-au înregistrat 48,5 litri de apă pe metru cub.

Recomandări

Invitație la teatru pentru copii

Casa Municipală de Cultură "Mihail Sadoveanu" din Pașcani vă invită la un spectacol de teatru pentru copii. Vă invităm miercuri, 16 iulie 2025, de la...