Invitație către cetățeni pentru Ziua Eroilor. Capela din Pașcani este în sărbătoare

Invitație către cetățeni pentru Ziua Eroilor. Capela din Pașcani este în sărbătoare

Sărbătoare mare joi pentru toți credincioșii. Înălțarea Domnului este maractă în fiecare an după 40 de zile de la Paști. Tot în această zi, bisercile sunt împodobite ca pentru sărbătoare mai ales acolo unde acestea poartă hramul. În această zi este marcată și Ziua Eroilor, astfel că peste tot au loc defilări și depuneri de coroane.

În acest an, joi, 25 mai se împlinesc 40 de zile de la Învierea Domnului. Astfel, de Ispas, cum e cunoscută această sărbătoare în popor, se marchează și Ziua Eroilor. Administrația locală din Pașcani invită cetățenii la evenimentul de depunere a coroanelor la monumentul eroilor amplasate pe raza Municipiului.

“Pe data de 25 mai 2017, de Ziua Eroilor, va avea loc un program de depuneri de coroane. Primaria Municipiului Pascani invita toate societatile comerciale de pe raza orasului sa participe la acest eveniment in una din locatiile afisate mai jos. Totodata, sunt invitati consilierii locali si cetatenii municipiului sa ia parte la depunerile de coroane in cinstea eroilor cazuti in lupta pentru apararea patriei.” au spus reprezentanții Primăriei Pașcani.

Coroanele și slujbele religioase se vor depune și se vor face ca în fiecare an la monumentele din suburii, începând cu orele 8.30, incheindu-se cu alocuțiuni din partea reprezentanților autorităților publice

Program Ziua Eroilor

8.30 – Monument Biserica Lunca
9.00 – Monument Biserica Blagesti
9.30 – Monument Biserica Sodomeni
10.00 – Monument Biserica Gastesti
10.30 – Troita Cartier Fantanele
11.00 – Monument Str. Stefan cel Mare
11.10 – Monument Biserica Sfintii Voievozi
11.30 – Monument Biserica Inaltarea Domnului

11.30 – Oficierea Serviciului Religios
12.00 – Aloctiuni ale reprezentantilor autoritatilor publice

Tot în această zi mai multe biserici sunt în sărbătoare având hramul lăcașului de cult. De exemplu, la Pașcani, Capela va îmbrăca haine de sărbătoare, iar după denia de miercuri unde vor participa mai mulți preoți pentru a oficia slujba în ziua de joi va avea loc și o agapă frățească pentru toți cei prezenți.

Menționăm că in ziua INALTAREA DOMNULUI  se saluta cu „Hristos s-a inaltat!” si se raspunde cu „Adevarat ca s-a inaltat!”.

PULSUL ZILEI

Liceul Nicolae Iorga din Pașcani organizează o nouă ediție a Festivalului Concurs de Folclor „La Fântâna Dorului”

Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga” Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani, vă invită să participați la: FESTIVALUL–CONCURS DE FOLCLOR „LA FÂNTÂNA DORULUI” Ediția a VIII-a – C.A.E.J. 2026 📅 Data desfășurării: 15...

Marșul pentru viață duminică, 29 martie, la Pașcani și Târgu Frumos – VIDEO

Participare numeroasă, duminică, 29 martie, la Marșul pentru Viață organizat în Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, chiar dacă vremea a fost ploioasă. Oameni, de toate vârstele, au ales să fie prezenți pentru a transmite un mesaj de solidaritate față...

Cadre didactice de la Școala Specială Pașcani, schimb de experiențe într-o școală din Olanda

În perioada 23-27.03.2026, patru cadre didactice de la Școala Gimnazială Specială Pașcani au participat la o mobilitate de tip job shadowing desfășurată pe parcursul a 5 zile la instituția de învățământ Heliomare Heemskerk College din Olanda. Activitatea a fost realizată...

Senatorul, Lucian Rusu: România are nevoie de stabilitate, nu de jocuri politice

Senatorul PNL, Lucian Rusu: "România are nevoie de stabilitate, nu de jocuri politice. Partidul Naţional Liberal guvernează cu responsabilitate pentru cetățeni. Nu vom accepta schimbarea regulilor în timpul jocului și nici resetarea arhitecturii guvernamentale într-un context deja complicat. Stabilitatea nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Încă 64 de kilometri ai Autostrăzii ,,Unirii”-A8, de astăzi în proiectare

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Încă 64 de kilometri ai Autostrăzii ,,Unirii” Târgu Mureș-Târgu Neamț intră de astăzi în etapa de proiectare, un pas decisiv pentru construirea Autostrăzii dintre Transilvania și Moldova. De astăzi, 30 martie 2026, Asocierea condusă de constructorul...

Carambol la intrarea în Blăgești, în această dimineață. Patru mașini implicate

Un accident rutier s-a produs în această dimineață pe DN 28A, la intrarea în localitatea Blăgești, pe sensul de mers spre Pașcani, fiind implicate patru vehicule, printre care și un microbuz. Impactul a fost atât de puternic încât unul dintre...

Sorin Olariu, proiect pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un consilier local din Pașcani a depus un proiect de hotărâre pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc pe raza municipiului. Sorin Olariu consideră că acestea ar trebui scoase din Pașcani pe motiv că reprezintă un pericol atât pentru...

Rezultate simulare Evaluarea Națională 2026: Elevii află astăzi notele la probele scrise

Elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale 2026 află luni, 30 martie, rezultatele la probele scrise, după finalizarea corectării lucrărilor. Deși notele nu sunt trecute în catalog decât la solicitarea elevului sau a părintelui,...

Amenzi pentru agresorii care nu merg la terapie. Sancțiunile ajung până la 10.000 de lei

În premieră, în ţara noastră se iau, în sfârşit, măsuri pentru prevenirea comportamentului violent. De acum, atacatorii faţă de care instanţele emit ordine de protecţie vor fi obligaţi să urmeze consiliere psihologică. Pot apela la psihologii colaboratori cu Serviciile...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
80 %
6.1kmh
100 %
lun
13 °
mar
10 °
mie
10 °
J
7 °
vin
9 °

Niciun articol afișat