Invitaţie la concert de colinde, duminică de la ora 19.00 la Casa de Cultură din Paşcani

Mai bine de jumătate din biletele pentru Concertul Magic Christmas s-au vândut deja. Până duminică, 13 decembrie, atunci când pe scena Casei de Cultură „Mihail Sadovenu” din Paşcani vor urca Mirel Manea & Symphonic Pop Orchestra alături de Vlad Miriţă şi Viorica Macovei sunt aşteptaţi doritorii să achiziţioneze tichetele în valoare de 40 lei.

magic cristmas

Mai sunt câteva zile până la concertul organizat de Casa de Cultură „Mihail Sadovenu” din Municipiu, acum în prag de sărbătorile de iarnă. Până în prezent s-au vândut 170 de tichete, iar restul de până la 300 urmează să fie vândute până duminică, 13 decembrie, atunci când va avea loc evenimentul.

Organizatorii evenimentului au toată încrederea că tichetele vor fi vândute mai ales că pe scenă va urca îndrăgită artistă de muzică populară Viorica Macovei alături de tenorul Vlad Miriţă şi orchestra Symphonic Pop condusă de Mirel Manea, cunoscut al publicul păşcănean. Biletele se găsesc la sediul instituţiei din centrul oraşului, dar şi în ziua spectacolului, de la ora 16.00. Mai multe relaţii şi rezervări la 0726.04.04.08.

Pentru spectacolul oferit de artişti, cetăţenii trebuie să scoată din buzunar 40 de lei. Iniţial preţul biletului era de 80 lei, însă este subvenţionat din bugetul Casei de Cultură din Municipiu.

Aşadar, persoanele care vor să petreacă altfel seara zilei de duminică, 13 decembrie a.c., sunt aşteptate la ora 19.00 la Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” Paşcani.

PULSUL ZILEI

Curățenia de primăvară continuă în Pașcani. Vezi programul și străzile unde vor fi lucrări în perioada 17-20 martie

Societatea de salubritate din municipiul Pașcani a anunțat pe ce străzi va continua curățenia de primăvară în zilele următoare. Astfel, în perioada 17-20 martie, muncitorii vor interveni astfel: La data de 17.03.2026, in intervalul orar 00:00-06:30, se vor efectua lucrari...

Biblioteca din Târgu Frumos sărbătorește poezia prin activități diverse în perioada 16-20 martie

Biblioteca din Târgu Frumos sărbătorește poezia prin activități diverse în perioada 16-20 martie 2026. Instituția a pregătit lansare de carte, expoziții, atelier de lectură și un club de carte.

Subiectele și baremul de notare la simularea probei de Limba și Literatura Română în cadrul Evaluării Naționale. În câte școli s-a desfășurat examenul

Cu toate că sindicatele din învățământ anunțau că peste 70% dintre profesorii membri de sindicat nu vor participa la simulări, datele de astăzi arată altceva. Simularea Evalurării Naționale la Limba și Literatura Română s-a desfășurat în aproape 98% din...

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. De când revin ploile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo actualizată pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 16-29 martie. Potrivit meteorologilor, vremea se va menține plăcută săptămâna aceasta , cu temperaturi cuprinse între 8 și 15 grade, urmând ca...

Intervenții stomatologice decontate de stat în spitalele publice: ce tratamente vor fi gratuite

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că odată cu aprobarea bugetului de stat pe acest an se va aproba şi programul AP-STOMA, prin care Ministerul Sănătăţii va finanţa cabinete stomatologice în spitalele publice. Prezent, luni, la inaungurarea unui centru destinat sănătăţii...

Dezbatere despre sălile de jocuri de noroc – VIDEO

Zi importantă privind soarta sălilor de jocuri din municipiul Pașcani. În cursul zilei de 16 martie a.c., la invitația primarului Marius Pintilie, au avut loc trei dezbateri publice pe această temă, în sala de seminarii a instituției. Prima dintre ele...

Argumentele patronilor sălilor de jocuri de noroc – VIDEO

Cea de-a doua dezbatere publică privitoare la soarta sălilor de jocuri de noroc a avut loc pe 16 martie, de la ora 11.00.Au fost invitați să participe reprezentanții societăților care au astfel de afaceri la Pașcani. Unul dintre ei...

Împotriva închiderii sălilor de jocuri de noroc – VIDEO

La dezbaterea privind soarta sălilor de jocuri de noroc din Pașcani, organizată pentru societatea civilă, au participat câteva zeci de persoane, în marea lor majoritate salariați ai acestor societăți. Ei au arătat că, dacă Primăria Pașcani nu va elibera...

Un pacient de 102 ani a primit o nouă șansă la viață, la Spitalul de Urgență Pașcani. A fost operat de ocluzie intestinală –...

Un pacient de 102 ani a primit o nouă șansă la viață, la Spitalul de Urgență Pașcani. Bătrân, veteran de război, a fost operat de urgență la spital, după ce medicii au descoperit că suferă de ocluzie intestinală, o...
Paşcani
cer senin
2.3 ° C
2.3 °
2.3 °
72 %
1.4kmh
5 %
mar
14 °
mie
10 °
J
6 °
vin
6 °
S
7 °

Niciun articol afișat