Invitație la comedie, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu din municipiul Pașcani. Luni, 10 februarie, de la ora 19:00, pe scena instituției de cultură, va avea loc supercomedia „Nimic nu-mi scapă!, în regia lui Mihai Baranga, actor cu o experiență bogată în teatru și film.
Situaţiile imprevizibile, uneori chiar absurde, în combinaţie cu prestaţia ireproşabilă a actorilor, generează umorul savurat din plin de public.
Pretul unui bilet este de 65 de lei, nesubvenționat și exagerat de mare, chiar peste tarifele practicate de Teatrul Național din Iași.
Sala este rezervată de cei care vor veni să susțină piesa de teatru.
De precizat este faptul că în alte localitati biletele la spectacolele de teatru sunt subvenționate de administrațiile locale, astfel fiind un sprijin pentru cei care vor să vadă astfel de spectacole, dar au posibilități financiare modeste.