ÎPS Calinic respinge unificarea Paștelui: Cei care vor să sărbătorească odată cu noi, o pot face, însă nu ortodocșii odată cu aceștia

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, are o poziție fermă în ceea ce privește data serbării Paștelui, după ce mai mulţi intelectuali au propus ca această sărbătoare să fie la o dată comună în toată lumea creştină, relatează Monitorul de Suceava. „Oamenii au libertate de exprimare, însă aceasta nu înseamnă că Sfântul Sinod certifică toate cererile lor. Dacă în viitor sunt dintre cei care doresc să sărbătorească Paștile odată cu noi, o pot face, însă nu creștinii ortodocși odată cu aceștia.

Cu lucrurile serioase nu te poți juca în Biserică. Sinodul I Ecumenic a statornicit cu sfințenie data serbării Paștilor. Nimic în plus sau în minus”, a spus Arhiepiscopul Calinic, ca răspuns oferit marți unui enoriaș la rubrica „Răspunsul Ierarhului”, după ce i s-a cerut părerea în legătură cu acest subiect. Scrisoare către Sfântul Sinod al BOR pentru unificarea Paștelui, semnată de sute de personalități.

„Ca laici, nu putem fi indiferenți”

Mai multe personalităţi au transmis, duminică, o scrisoare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind dezideratul unităţii creştinilor în celebrarea Paştelui. „Am face un pas important spre mult mai complicata reîntregire a Bisericii Lui Hristos”, afirmă semnatarii documentului, care apreciază că celebrarea la date diferite afectează viaţa oamenilor. Scriitorul Adrian Papahagi a transmis că a trimis, duminică, o scrisoare către Sfântul Sinod privind dezideratul unităţii creştinilor în celebrarea Paştelui. Documentul este semnat de mai multe personalităţi „Tocmai am trimis către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi către Adunarea Naţională Bisericească o scrisoare deschisă privind dezideratul unităţii creştinilor în celebrarea Paştelui”, a anunţat, duminică, pe Facebook, Adrian Papahagi.

Sursa DIGI 24

PULSUL ZILEI

Pășcănenii colectează selectiv gunoaiele, Girexim le amestecă

În timp ce pășcănenii sunt amenintati cu amenzi din ce in ce mai mari dacă nu depozitează selectiv gunoiul menajer, muncitorii societății de salubritate pun la un loc gunoiul deja selectat pentru a fi dus la stația de sortare. Astfel...

Esplanada Primăriei contaminată cu ulei

După patru zile de distracție, administrația locală din Pașcani a rămas cu câteva zeci de mii de lei și o piațetă murdară de ulei. Mai exact, o parte din pavajul esplanadei este acoperit cu grăsime, urme lăsate de comercianți după...

TE ROX PROD Pașcani donează curtea fabricii

Fosta societate TE ROX PROD din Pașcani, acolo unde odinioară se producea scaune auto pentru copii, intenționează să doneze terenul din curtea fabricii Primăriei municipiului. Este vorba despre o suprafață de 267 de mp de teren și construcții. În acest sens,...

Strada primarului va fi asfaltată. Chiar dacă „o să cârâie lumea…!”

Dacă locuiți pe o stradă de pământ sau acoperită cu prundiș și sperați ca va fi asfaltată în perioada următoare, trebuie să mai așteptați pentru ca nu sunteți pe lista de priorități a Primăriei Pașcani. Edilul municipiului a anunțat într-o...

Primăria Pașcani așteaptă o donație de 700.000 de lei de la societatea care ocupă ilegal terenul din fața Gării

Administrația locală din Pașcani are bani în conturi dar nu-i poate folosi. Este vorba despre 700.000 de lei, taxă de închiriere achitată de un agent economic pentru ocuparea unei suprafețe de teren din domeniul public, în fața gării. Banii...

Când vor fi reluate lucrările la Parcul Riama?

De ce nu au fost reluate lucrările de la Parcul Riama? Este întrebarea care stă pe buzelor multor pășcăneni, mai ales a celor care locuiesc în zonă. Mesajele de nemulțumire au apărut și pe rețelele de socializare, în contextul...

Proprietarii de terenuri afectați de traseul drumului de mare viteză Ploiești – Pașcani, invitați să verifice planurile parcelare publicate de Primărie – DOC

Primăria Municipiului Pașcani a publicat planuri parcelare pentru terenurile aflate pe coridorul de expropriere necesar realizării drumului de mare viteză Ploiești – Pașcani. Documentele îi vizează în mod direct pe proprietarii ale căror terenuri se află pe traseul viitoarei...

MAI lansează campania „Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!”

În fiecare an, în perioada examenelor naționale, mii de copii traversează emoții intense, așteptări și temeri care nu se văd întotdeauna dincolo de rezultate. Pentru mulți, examenele sunt o etapă firească. Pentru unii însă, presiunea, frica de eșec sau...
Paşcani
cer fragmentat
23.5 ° C
23.5 °
23.5 °
44%
3.8m/s
88%
mar
24 °
mie
25 °
J
23 °
vin
25 °
S
27 °

Niciun articol afișat