În noaptea plină de lumină a Sfintelor Paști, suntem adunați în jurul bisericilor pentru a cunoaște, a trăi și a mărturisi adevărul că Hristos a înviat din morți, că a biruit moartea şi ne-a deschis calea către viaţa cea veşnică.
Învierea lui Hristos este temelia credinței noastre, adevăr pe care se fundamentează întreaga noastră viaţă. Ea este evenimentul care a schimbat cursul istoriei umane, oferindu-i acesteia un nou început clădit pe veșnicia vieții, căci „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi”1.
De aceea, sărbătoarea de astăzi aduce bucurie și dăruieşte curaj. În ziua Învierii, cele dintâi cuvinte pe care femeile de-mir-purtătoare şi Sfinţii Apostoli le aud sunt cuvinte dătătoare de multă nădejde: „Nu vă temeți!”2 „Nu vă înspăimântați!”3, „Bucurați-vă!”4, „Pace vouă!”5. Aceste cuvinte, rostite de îngeri sau de Mântuitorul Însuşi, sunt purtătoare de lumină şi izvor de putere pentru oamenii de ieri şi pentru cei de acum. Ele exprimă bucuria biruinţei asupra celui din urmă vrăjmaş al nostru, care este moartea6, şi, totodată, încredinţarea că, prin Hristos şi în Hristos, şi noi ne putem ridica din iadul deznădejdii, din iadul sfâșietor al lipsei de sens, din iadul singurătății și al robiei de multe feluri, oricât de adânc şi de întunecat ar fi acesta.
Drept-măritori creștini,
Învățătura Bisericii noastre mărturiseşte că Hristos, murind pe Cruce, a coborât cu sufletul Său unit cu dumnezeirea până la iad. A coborât acolo unde Adam şi Eva şi toţi cei născuţi dintr-înşii trăiau suferinţa cea amară a depărtării de Dumnezeu, fiind ţinuţi sub stăpânirea întunericului, a morţii şi a diavolului. A coborât la iad, pentru a-i smulge de acolo pe strămoşii noştri şi pe toţi cei care au voit să creadă în El. Astfel, „cale făcând oricărui trup spre învierea cea din morţi”, „a dezlegat durerile morţii”7 şi a umplut totul de slava Sa.