back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Izvorul Tămăduirii, mare sărbătoare pentru românii ortodocși

Creştin-ortodocşii sărbătoresc astăzi, 24 aprilie, Izvorul Tămăduirii. Vezi semnificația sărbătorii închinate Maicii Domnului, precum și tradițiile și superstițiile legate de această zi. Ce nu trebuie făcut în această zi de mare sărbătoare. E interzis total!

După Învierea Domnului, în fiecare vineri a Săptămânii Luminate credincioşii celebrează Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului, marcată de tradiţii şi obiceiuri cu o puternică încărcătură spirituală.

Se crede că doar în această zi, din izvorul binecuvântat curge Agheasmă Mică, apa sfinţită care face minuni, și care poate fi consumată tot anul.

Acest praznic amintește de o minune săvârșită de Maica Domnului la Constantinopol, pe timpul împăratului bizantin Leon I şi se referă la vindecarea unui orb, iar creștinii trebuie să țină sema la câteva tradiții și obiceiuri care le indică ce le este interzis să facă în această zi.

Tradiţii şi superstiţii: ce nu trebuie să facă astăzi credincioşii

În această de zi sărbătoare nu se face nici o treabă casnică. Nu se spală și nici nu se calcă rufe, și nu se croiesc obiecte de îmbrăcăminte. Din bătrâni, spune că cine respectă acest obicei, va avea un loc asigurat în Rai.

Continuarea pe playtech.ro

PULSUL ZILEI

Cuplurile de aur din comuna Moțca, premiate de administrația locală – FOTO

Cuplurile de aur din comuna Moțca, premiate de administrația locală "Astăzi 23.12.2025 ne-am deplasat la 5 dintre familiile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie în anul 2025, la alte 5 familii, care locuiesc în alte localități, am...

Poliția în stradă de sărbători – VIDEO

Declarație de presă referitoare la măsurile dispuse în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Crăciunului de către structurile Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Iași Minivacanța de Crăciun este, pentru majoritatea românilor, un prilej de a petrece timp cu familia, de...

ARTIȘTI LA MICROFON – MARIA OPREA: MUZICĂ, TEATRU ȘI BUCURIA DE A DĂRUI – VIDEO

În această ediție „Artiști la Microfon”, o cunoaștem pe Maria Oprea din Pașcani, o tânără care cântă din suflet, iubește muzica, teatrul și voluntariatul. Am vorbit despre începuturile ei, despre emoțiile scenei și despre cum arta poate aduce lumină...

Programul colectării deșeurilor menajere în perioada 22.12.2025 – 03.01.2026

Societea locală de salubritate a publicat programul de colectare a gunoiului, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Ordonanța „trenuleț”, cadoul Guvernului pentru români!

Guvernul se pregătește să adopte marți seara, 23 decembrie 2025, așa-numita Ordonanță „trenuleț”, un act normativ prezentat oficial drept o soluție pentru stabilitatea economică a României în 2026, dar care, în realitate, riscă să devină lovitura finală pentru milioane...

Autoritățile studiază dispariția fermierilor români de pe piața cărnii de porc

Consiliul Concurenței a declanșat un studiu pentru a identifica barierele care limitează accesul fermierilor români pe piața procesării și comercializării cărnii de porc. Autoritatea vizează identificarea eventualelor disfuncționalități ale sectorului care ar putea afecta concurența și implicit consumatorii. Astfel, studiul...

Taxa pe stâlp – eliminată abia din 2027, IMCA se reduce la 0,5% şi se elimină tot din 2027, impozitul pe cifra de afaceri...

Impozitul pe construcţii (taxa pe stâlp) se va aplica până la finalul anului următor, la fel ca impozitul specific pe cifra de afaceri (ICAS), datorat de companiile din petrol şi gaze, prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă pregătit...

Peste 800 de afaceri din Iași și-au pus pe pauză activitatea în 2025

Iașul intră tot mai vizibil într-o zonă de așteptare economică. Peste 800 de firme au ales să-și suspende activitatea în primele unsprezece luni din 2025, un semnal care plasează județul printre cele mai afectate din țară. Dincolo de cifre,...

Niciun articol afișat