Judecătorii au refuzat schimbarea planului de reorganizare de la Siretul Paşcani

Judecătorul sindic a refuzat cererea administratorului judiciar de la Siretul Paşcani de a modifica planul de reorganizare aprobat iniţial, după ce doar o categorie din cele patru de creditori a aprobat modificarea în Adunarea Creditorilor.

Potrivit unui raport trimis zilele trecute către Bursa de Valori Bucureşti, administratorul judiciar Capital Insol SPRL a înaintat această cerere încă din februarie 2013. Interesant este, însă, că unul din motivele invocate de administrator judiciar în solicitare este dezinteresul acţionarilor în susţinerea producţiei, trimiterea fiind făcută către afaceristul Viorel Roman (FOTO). „Modificarea planului de reorganizare aprobat iniţial a fost justificată de scăderea cererii de piaţă pentru toate categoriile de produse ale firmei, diminuarea sumelor încasate din piaţă, lipsa unor surse alternative de finanţare, dezinteresul acţionarilor în susţinerea producţiei şi imposibilitatea valorificării activelor nefuncţionale, evoluţia negativă a elementelor avute în vedere la întocmirea planului de reorganizare aprobat iniţial”, se arată în raport. În susţinerea acestei cereri, administratorul judiciar a depus şi procesul verbal al şedinţei creditorilor din 25 martie, în care sunt explicate motivele pentru care creditorii nu au putut aproba modificarea. În schimb, în ceea ce priveşte varianta nouă supusă aprobării judecătorului sindic, au fost depistate unele neconcordanţe, motiv pentru care oricum nu ar fi fost eligibilă în cazul votului favorabil al creditorilor. În fapt, administratorul judiciar nota că perioada de reorganizare se întinde pe o durată de trei ani de la data aprobării, respectiv septembrie 2011- august 2014, de unde judecătorul a concluzioant că nu se solicită prelungirea termenului iniţial. În acelaşi timp, însă, programul de plăţi se întindea pe patru ani, fapt ce contravenea dispoziţiilor anterioare. În acest context, judecătorul a decis să respingă cererea de modificare a planului de reorganizare şi a stabilit ca la data de 29 octombrie administratorul judiciar să prezinte un raport de activitate privind stadiul derulării planului de reorganizare.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

„Orașele-burete” ajung în Europa: UE pregătește sprijin pentru orașele care rețin și refolosesc apa de ploaie

Uniunea Europeană pregătește un mecanism care să ajute orașele să rețină și să refolosească apa de ploaie, după modelul așa-numitelor „orașe-burete”, pentru a face față atât inundațiilor, cât și secetei. Ideea este ca iazurile, zonele umede și șanțurile cu vegetație...

Ora oficială a lumii nu va mai primi secunde în plus, din mai 2027

Din 20 mai 2027, ora oficială a lumii nu va mai fi corectată prin adăugarea de secunde. Decizia a fost adoptată joi, la Versailles, la a 28-a reuniune a conferinței internaționale care stabilește regulile de măsurare a timpului. Până acum,...

Un proces de pomină: un ieșean a luptat nouă ani pe „baricadele” instanțelor ca să obțină anularea unei amenzi minore

După 9 ani de luptă în instanță, un ieșean a fost exonerat de plata unei amenzi minore. Bătălia de principii a impus proceduri îndelungate de citare în străinătate, citarea unui martor căruia nu i se știa decât numele și...

O femeie alungată de iubit de acasă și-a cerut zestrea înapoi în instanță: de la cheltuielile pentru branșamentul la apă până la puii, furajele...

Alungată de iubit, o ieșeancă își cere zestrea înapoi. Ea a cerut în instanță despăgubiri pentru tot ce investise în relația eșuată, de la cheltuielile făcute pentru branșamentul la apă, până la puii, furajele și periuța de dinți electrică...

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DINȚI SĂNĂTOȘI, ZÂMBET PERFECT. CUM ALEGEM CORECT TRATAMENTELE – VIDEO

Dinți sănătoși, zâmbet frumos! Ce trebuie să știm despre sănătatea orală? Când mergem la stomatolog? Cât de importantă este prevenția? Aparatele dentare sunt doar pentru copii și tineri? Iar implanturile dentare sunt o soluție potrivită pentru oricine? Într-o nouă ediție „Sănătate...

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. Conducerea unității medicale a precizat într-un anunț pe pagina de Facebook că în perioada 15 octombrie-31 decembrie, spațiul de Primiri Urgențe va trece printr-o amplă...

Rapsodia Toamnei” în comuna Miroslovești. Două zile de sărbătoare cu bal, spectacol artistic și degustări de preparate tradiționale

Locuitorii comunei Miroslovești sunt invitați, în zilele de 7 și 8 noiembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Rapsodia Toamnei”, organizat cu prilejul hramului satelor Soci, Verșeni și Mitești. Manifestările vor cuprinde un bal la Căminul Cultural din...

Primăria Pașcani a scos la licitație terenul pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 4 noiembrie

Primăria Pașcani a scos la licitație închirierea terenul de pe esplanadă pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 30 octombrie. Anuntul cu toate detaliile poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pașcani la acest link. Data și locul...

Parcul fotovoltaic din Cristești este în plin proces de construire – VIDEO

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire - VIDEO "Parcul fotovoltaic este în plin proces de construire, iar zgomotele pe care le auziți din zona fostului C.A.P. Cristești provin de la soneta cu ajutorul căreia sunt bătuți...

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.5 ° C
11.5 °
11.5 °
86%
5.2m/s
100%
D
14 °
lun
14 °
mar
16 °
mie
16 °
J
16 °

Niciun articol afișat