joi, mai 29, 2025
13.4 C
Paşcani
Login

Judecătorii vând maşina unui proxenet din Paşcani

Judecătorii au luat o decizie mai puţin obişnuită în cazul unui traficant de carne vie. Potrivit anchetatorilor, Radu Constantin Crăciun a pus bazele reţelei de proxeneţi. Ofereau servicii erotice două fete de 14 şi 15 ani, racolate de Gheorghe Paşcu şi Ionuţ Roşca, iar de supravegherea lor şi găsirea clienţilor, mai ales şoferi de TIR, se ocupau Constantin Topiţă şi Vasile Radu. Scenele fierbinţi se derulau în pensiuni, în parcări, maşini sau locuinţe închiriate.

De serviciile minorelor au avut parte şi doi poliţişti – Ciprian Nicu Moneaga şi Daniel Marian Avârvarei. Roşca şi Moneaga, care şi-au recunoscut vina, au fost deja condamnaţi, în vreme ce pentru Avârvarei şi restul reţelei, procesul continuă.

La ultimul termen, magistraţii Tribunalului au decis vinderea maşinii Audi A4 a lui Crăciun, pe care DIICOT pusese sechestru. Banii obţinuţi vor fi consemnaţi pe numele acestuia, dar… la dispoziţia DIICOT.

Sursa: ziarulevenimentul.ro

Recomandări